Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 octombrie 2018
Dezbatere proiect de lege
Tinel Gheorghe
Discurs
## Domnule vicepreședinte,
## Stimați colegi,
E bine că ne angajăm că vom susține un nou program pentru mediu și schimbări climatice, dar să și punem în practică acest program. Pentru că, dacă avem o problemă, România, ca țară, o are pe partea de mediu, foarte importantă.
Între vorbe și fapte România are o diferență extraordinară. La nivel declarativ, la nivelul Parlamentului României, tot ne angajăm că vom respecta, vom pune în practică politicile europene.
Din păcate, țara arată cum arată, din punctul de vedere al gospodăririi factorilor climatici și ai celor de mediu.
Și Partidul Național Liberal susține acest proiect de hotărâre.
Dar mai avem foarte multe de făcut pentru a ajunge la cerințele și standardele pe care ni le impunem noi înșine, prin acest raport.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.