Horea Dorin Uioreanu

„Domnului profesor Emil Boc, fără dragoste!”

În urmă cu 16 ani, în anul 1994, UNESCO a statuat ziua de 5 octombrie ca „Ziua Mondială a Educatorilor”, aniversând, astfel, semnarea, în 1966, a recomandării pe care această instituție și Organizația Mondială a Muncii (OMM) au făcut-o privind condițiile de muncă ale personalului didactic, o zi în care fiecare dintre noi putem și trebuie să ne exprimăm respectul și aprecierea pentru contribuția pe care dascălii de pretutindeni o aduc educației.

În anul de grație 2010, educatorii din România, incluzându-i aici nu doar pe cei îndeobște numiți astfel, angajații grădinițelor, ci și pe învățători și profesori, dar și personalul auxiliar din sistemul de educație, își serbează ziua în stradă, și nu este vorba de o sărbătoare cu mici, bere, concerte sau mitinguri de mulțumire, ci despre un protest împotriva a ceea ce UNESCO și OMM condamnau, la 1966, condițiile rele de muncă în care cadrele didactice își desfășoară activitatea, salariile mici ale acestora, și asta deoarece cele două organisme consideră că educatorii contribuie în mod esențial la dezvoltarea unei țări, asigurând transmiterea de cunoștințe, care joacă un rol civic de mare importanță, contribuind la păstrarea coeziunii sociale.

Astăzi, clopoțelul a sunat doar pentru elevi. Dascălii lor au ajuns la suprema umilință, de a-și clama drepturile în stradă. Culmea ironiei este faptul că cel care le-a tăiat salariile și le-a luat fărâma de demnitate este un coleg, absolvent al unei facultăți cu specific pedagogic, filozofia, și are titlul de conferențiar într-una dintre cele mai prestigioase universități din țară, omul care, în urmă cu doi ani, din postura de șef al PDL, partid în opoziție cu tot ce însemna politici raționale, clama necesitatea majorării cu 50% a salariilor angajaților din sistemul de educație. De dragul voturilor dăscălimii, Emil Boc și PDL au votat o lege pe care aveau să o anuleze imediat după ce au ajuns la putere. Din dispreț pentru educatori și munca lor, același Emil Boc și PDL-ul său au tăiat 25% din salarii și au crescut TVA cu cinci puncte procentuale pentru a ucide definitiv pasiunea pentru meserie și nivelul de trai al zeci de mii de oameni, formatorii viitorului acestei țări. Emil Boc, profesor ca formație, azi (încă) premier, stă impasibil în palatul său de cleștar din Piața Victoriei și privește superior la miile de oameni care-și serbează ziua în stradă. Nu-i pasă de ei, de motivele pentru care sunt acolo. Odată cu un sfert din salariu, Emil Boc le-a luat și demnitatea, pentru că este extrem de greu să fii flămând și demn, să ai datorii, să fii amenințat de spectrul sărăciei, dar să-ți păstrezi pasiunea față de meserie. Asta poate și pentru că, în pofida declarațiilor oficiale, on sau off campanie electorală, educația a devenit, în ultimii doi ani, cenușăreasa cenușăreselor bugetului de stat. Și, pentru că în toată lumea azi se serbează „Ziua Mondială a Educatorilor”, doar în România este „Ziua Mondială a Educației”, ignorându-se astfel rolul educatorilor în sistem, importanța condițiilor de viață și de muncă ale celor care sunt chemați să educe generația viitorului.