Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 octombrie 2009
Declarații politice · adoptat
Vasile Filip Soporan
Discurs
Doresc să prezint declarația politică intitulată „Între orașul neutru climatic și pierderile din sistemul de termoficare centralizat”.
Două evenimente desfășurate cam în aceeași perioadă, la care am avut ocazia să fiu prezent, o analiză asupra funcționării sistemelor centralizate de termoficare la nivelul Comisiei pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic și participarea la a 70-a Sesiune a Comitetului pentru locuire și amenajarea teritoriului a UNECE (United Nations Economic Commission for Europe - Comisia Economică a Națiunilor Unite pentru Europa), desfășurată la Geneva în septembrie 2009, mi-au dat posibilitatea de a compara preocupările existente la noi cu cele care funcționează la nivelul instituțiilor internaționale în domeniul energeticii locuințelor și locuirii. Pot să spun de la bun început că există o diferență mare între situația preocupărilor europene și preocupările de la noi.
În cadrul sesiunii s-a desfășurat seminarul „Orașe neutre climatic”, care a pus în dezbatere eficiența energetică și reducerea emisiilor de carbon în orașe, cu scopul de a pune în aplicare Protocolul de la Kyoto și în atingerea angajamentelor post-Kyoto, precum și în utilizarea adecvată a mecanismelor aferente specifice Mecanismului de Dezvoltare Curată (Clean Development Mechanism-CDM).
Neutralitatea climatică se constituie în modalitatea principală de a rezolva provocările de mediu și problematica economico-socială existentă în marea majoritate a statelor lumii. Realizarea orașelor neutre climatic se face prin creșterea eficienței energetice a clădirilor, prin asigurarea transportului durabil, prin stabilirea unui minim spațiu verde în zonele urbane, prin reducerea expansiunii urbane, prin reducerea utilizării nedurabile a terenurilor, prin promovarea unei politici policentrice descentralizate pentru creșterea densității urbane și reducerea distanțelor de parcurs, prin planificarea infrastructurilor și crearea de soluții de transport alternative, cum ar fi sistemele de transport ecologice, prin utilizarea energiei verzi și a tehnologilor hibride, în special pentru transportul în comun.
La nivelul clădirilor se preconizează încurajarea utilizării de soluții tehnice inovatoare, prin realizarea de clădiri cu un consum redus de energie, case pasive, respectarea noilor standarde pentru clădiri eficiente din punct de vedere energetic, utilizarea energiei regenerabile și reabilitarea clădirilor, optimizarea ciclului de viață a clădirilor, inclusiv prin alegerea materialelor de construcție, a celor folosite la reabilitarea clădirilor și realizarea operațiilor de întreținere a acestora pe toată durata de viață a clădirilor.
În cadrul sesiunii s-au discutat rezultatele primului seminar privind eficiența energetică a clădirilor, care a avut loc la Sofia, în perioada 21—22 aprilie 2009. Lucrările acestuia s-au concentrat asupra identificării provocărilor și oportunităților din regiunea UNECE. Seminarul a revizuit evaluarea impactului de mediu, susținerile economice și sociale ale dezvoltărilor legate de creșterea eficienței energetice a locuințelor, a trecut în revistă politicile și soluțiile existente, precum și diversele obstacole în calea acestor politici, și a discutat prioritățile guvernelor în acest domeniu. Participanții la acest seminar au fost de acord că există șase direcții prioritare privind eficiența energetică, și anume: