Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 februarie 2001
other
Damian Brudaºca
Discurs
Doresc sã vã mulþumesc, domnule preºedinte, pentru permisiunea acordatã.
Aº dori sã aduc în atenþia dumneavoastrã o situaþie deosebitã din judeþul Cluj dar care, sunt convins, mai poate fi întâlnitã ºi în numeroase alte zone ale þãrii. 124 de sate din 51 de comune ale judeþului nostru, dintr-un total de 420 de sate, respectiv 74 de comune, sunt parþial sau în totalitate neelectrificate, locuitorii lor fiind nevoiþi sã trãiascã aproape la fel ca în Evul Mediu. În principal, în aceastã situaþie nefireascã se aflã sate ºi cãtune din zona Munþilor Apuseni.
Potrivit datelor existente la nivelul judeþului, sunt total lipsite de curent electric peste 1000 de gospodãrii la care se adaugã numeroase cabane turistice sau case de vacanþã. Dupã cum se ºtie, lucrãrile de electrificare se suportã din Fondul special de dezvoltare a sistemului energetic naþional. Pânã în prezent, judeþul Cluj a primit anual, cu mici excepþii, din fondul respectiv cel mult 2-3 miliarde de lei, ceea ce este mai mult decât insuficient ºi contribuie din surse proprii, tot anual, cu circa 80 de miliarde de lei.
Dupã cum spuneam, o bunã parte din localitãþile neelectrificate sunt situate în zona Munþilor Apuseni. Unele dintre acestea dispun de un potenþial turistic deosebit, neexploatat ºi datoritã imposibilitãþii de a oferi turiºtilor condiþii civilizate ºi moderne de sejur. Între localitãþile parþial intrate în circuitul turistic dar pe raza cãrora se aflã sate sau cãtune neelectrificate se numãrã Cãlãþele, Beliº, Bãiºoara, Ciucea, Mãguri-Rãcãtãu, Mãriºel, Rogojel, Taniº, Sãcuieu sau Valea Ierii.
Dincolo de satisfacerea unor nevoie deplin justificate ale locuitorilor din zonele respective, prin electrificarea satelor ºi cãtunelor aflate în aceastã situaþie s-ar contribui la sporirea ofertei turistice ºi, implicit, la crearea de noi locuri de muncã în judeþul Cluj.
S.C. ELECTRICA Ñ S.A. Cluj a înaintat o adresã Prefecturii judeþului Cluj încã de la 27 septembrie 2000 cu o situaþie conþinând 172 de poziþii privind electrificãrile rurale de efectuat pe raza judeþului în viitorul apropiat. Din pãcate, nici pânã în prezent prefectura nu a luat în considerare aceastã listã, n-a clarificat care sunt prioritãþile de acþiune în acest domeniu ºi nici nu a stabilit care va fi aportul în bani pe care-l poate asigura
administraþia publicã localã în conformitate cu Ordonanþa de urgenþã a Guvernului nr. 63/1998, art. 63 alin. 3.
În programul de dezvoltare economico-socialã a judeþului Cluj pentru anul 2001, se au în vedere mai puþin de 15% din necesar ºi aceasta sub rezerva asigurãrii surselor de finanþare. Personal, am adresat o interpelare scrisã domnului Dan-Ioan Popescu, ministrul industriei ºi resurselor, solicitându-i ca în bugetul ministerului pe acest an sã se prevadã alocarea unei sume mai mari de bani, mai exact 68 de miliarde de lei, pentru electrificarea zonelor rurale neelectrificate din judeþul Cluj.