Pe fondul vânzolelii politice de pe malurile Dâmboviței, generată de ruperea Uniunii Social-Liberale și la începutul campaniei electorale, neoficiale totuși, privind alegerile pentru Parlamentul european din 25 mai 2014, iată că „marele urs de la Răsărit”, adică Rusia, face un mare pas specific Războiului Rece al anilor ʼ70–ʼ80. Ce a determinat acest gest beligerant se bănuiește în lumea politică a Europei, dar la întrebarea „de ce acum?” încă se mai caută răspunsuri. Sunt puncte de vedere care justifică anexarea peninsulei Crimeea, ca răspuns direct la precedentul Kosovo și la situația încă neclară din Siria, unde se pare că NATO și-a impus prin ONU punctul de vedere. Alți analiști politici pun supărarea Rusiei pe seama dorinței acesteia de a-și manifesta puterea și influența în zona Mării Negre, avertizând NATO că s-a apropiat prea mult de granițele Rusiei și de zonele de influență economică ale acesteia, tocmai la 2–3 zile de aniversarea Zilei naționale a Ungariei. Ungaria, care prin diferite canale, neeuropene și nedemocratice, condamnă tot mai des Tratatul de la Trianon și sprijină pe față manifestările extremiste ale unui partid de sorginte fascistă, zis Jobbik, pe subiectul autonomiei teritoriale a așa-zisului Ținut Secuiesc, într-un moment politic în care UDMR este cooptată la guvernarea României, ca urmare a părăsirii acesteia de către Partidul Național Liberal. Cum de s-au potrivit toate aceste acțiuni ale Rusiei cu toate aceste evenimente e greu de spus. Un lucru este din ce în ce mai clar: acela că în majoritatea cancelariilor europene gestul Rusiei provoacă îngrijorare maximă pentru toate democrațiile europene, iar preocuparea NATO că Rusia ar putea continua cu anexarea Transnistriei sau a Republicii Moldova este tot mai vizibilă. Pe cât este de vizibilă, tot atât de lipsite de eficiență sunt toate primele măsuri contra Rusiei. Aceste măsuri seamănă mai mult cu o mângâiere pe creștet, decât cu un serios avertisment, din moment ce semnarea acordului de colaborare al Ucrainei cu Uniunea Europeană a trecut în plan secundar. Și mediul politic din România este îngrijorat serios, chiar dacă președintele Traian Băsescu dă asigurări că țara noastră nu va fi afectată în niciun fel de manevrele Rusiei. Eu aș fi mai rezervat asupra acestui subiect și aș aștepta evoluția măsurilor, mai ferme cred eu, anunțate de UE și NATO.
Ar trebui să așteptăm rezultatul acestor măsuri economice și după aceea să exprimăm poziții oficiale, chiar dacă suntem sub scutul protector al NATO și UE, pentru că trebuie să recunoaștem faptul că suntem contemporani cu o retrasare a granițelor în estul Europei, cu o nouă reîmpărțire a zonelor de influență economică din lume, ca rezultat negativ al gestionării proaste a crizei economice și financiare mondiale.
Eu cred că acesta este motivul principal al manevrelor militare ale Rusiei, sub masca protecției populației ruse din aceste zone, prin organizarea unor referendumuri locale, cel puțin dubioase.
Au apărut destule suspiciuni în spațiul public european privitoare la faptul că Rusia ar alimenta tensiunile interetnice din estul continentului, inclusiv cele din Transilvania, ca răspuns la aderarea României la UE și NATO și la amplasarea scutului antirachetă al NATO la Deveselu, județul Olt, dar și ca răspuns la dorința Ucrainei, Georgiei și Republicii Moldova de a adera la Uniunea Europeană și poate chiar la NATO.
Diplomația rusă invocă potențiale dezechilibre economice în zonă, în discursul public, dar și nevoia de a-și proteja populația de origine rusă din aceste zone împotriva discriminării pe criterii etnice a acestor populații. Tocmai de aceea, se conturează concluzia că la originea acestor poziții ale Rusiei ar sta mai mult considerentele de natură economică decât cele legate de protecția populației rusești din aceste zone ale estului Europei.
Dacă Rusia va anexa și Transnistria după același scenariu din Crimeea, opinez că autonomia teritorială a Ținutului Secuiesc se va transforma într-o problemă majoră pentru România. Și atunci întrebarea din titlul declarației are un răspuns ferm: DA!
„Atacul statului asupra producătorului sau plătitorului de taxe și impozite”
Dacă ar fi să luăm în calcul estimarea Eurostat a creșterii economice de 3,6% a României în anul 2013, poate că ar trebui să fim mulțumiți și să intrăm într-o perioadă de micșorare a turației motoarelor economiei naționale.
Dar, trebuie să fim realiști, pornind de la faptul că am avut un an agricol foarte bun, poate cel mai bun, și să avem în vedere măsuri fiscal-bugetare care să susțină această creștere economică, nu să o stagneze sau să o micșoreze.
Afirm acest lucru, pentru că adoptarea noilor măsuri guvernamentale de la 1 aprilie 2014, neatent gestionate, poate genera stagnare sau chiar recesiune economică, dar și tensiuni sociale.
Energia electrică se va ieftini, dar acciza la combustibil va crește cu 0,40 lei/litru, prețul gazelor naturale va fi în creștere, valoarea de tranzacționare a certificatelor verzi este în creștere, toate acestea trebuie gestionate în așa fel încât să genereze creștere economică, crearea de locuri de muncă, să susțină dinamica economică și, în final, creșterea veniturilor bugetare pentru reluarea și finanțarea programelor de investiții simultan cu evitarea tensiunilor sociale prin măsuri compensatorii, pe care Guvernul Ponta le are în vedere. Mă refer aici și la micșorarea CAS cu 5% și la neimpozitarea profitului reinvestit de la 1 iulie 2014.
Oricum, principalul sector care trebuie revigorat, am mai spus-o, este cel al IMM-urilor, care, trebuie să recunoaștem, a fost cel mai rău lovit de criză.
Comisia Europeană recunoaște rolul fundamental al IMM-urilor în economia statelor, acestea reprezentând eșalonul cel mai numeros, cu un rol esențial în ieșirea din criză și relansarea economiei.
Impactul crizei economice mondiale s-a resimțit puternic în economia României, în ansamblul său, economie care a fost afectată de o încetinire substanțială a creșterii, cu efecte negative și imediate asupra populației și IMM-urilor, vizând, în principal, locurile de muncă și volumul vânzărilor.
Trebuie răspândită strategia de fiscalizare a întreprinderilor mici și mijlocii, în sensul relaxării fiscale, a stimulării muncii și a investițiilor private, prin scutirea de impozit pentru profitul reinvestit, prin convingerea contribuabilului român că nu merită riscurile evaziunii în raport cu o nouă politică fiscal-bugetară mai relaxată, mai ușor de suportat.
IMM-urile se simt asaltate de excesul de controale ale administrației publice locale și centrale, atenția acestora concentrându-se mai mult pe evitarea greșelilor generatoare de evaziune și mai puțin spre dezvoltarea companiei și conservarea locurilor de muncă, tocmai pentru că reprezentanții statului, în procesul de control, exercită mai mult funcțiunea de sancționare decât funcțiunea de prevenire a greșelilor și deciziilor generatoare de evaziune fiscală.
De multe ori, reprezentanții statului, indiferent de culoarea politică a guvernului, au o conduită ca a „unor comisari sovietici”, sunt ca „niște dumnezei pământeni”, uitând că fără IMM-uri, fără munca salariaților IMM, fără contribuția substanțială a acestora la PIB, aceștia nu ar avea salarii, de foarte multe ori, excesiv de mari.
Astfel de comportament, după principiul „bună ziua, hoțule!”, duce la falimentarea multor societăți comerciale care mai mișcau sau mai ușor și care erau generatoare și plătitoare de taxe și impozite la stat, la administrațiile publice locale etc.
Am speranța că nu acesta este obiectivul statului, să desființeze mediul de afaceri, să-l țină într-o permanentă stare de tensiune, pentru că riscurile sociale se pot manifesta exponențial. Și așa, întreprinzătorii români sunt în total dezavantaj concurențial cu firmele cu capital străin, din toate punctele de vedere și mai ales din cauza inexistenței barierelor vamale la anumite categorii de produse.
Poate este momentul ca societățile comerciale cu capital autohton să se bucure de câteva facilități fiscale care să le permită să supraviețuiască pe timpul acestei crizei financiare și economice fără de sfârșit.
Trebuie să mai reflectăm asupra acestor aspecte, să modificăm legislația în domeniu, pentru că societățile comerciale cu capital românesc sunt deja într-o mare suferință!
Rata declarării insolvenței și falimentelor este îngrijorător de mare și trebuie făcut ceva să oprim acest fenomen foarte periculos în plan economic, dar și social.
Avem foarte mulți specialiști în domeniul economiei, avem un minister specializat în activitatea IMM-urilor care trebuie să tragă acest semnal de alarmă către Ministerul Finanțelor Publice din România, pentru că, după câți specialiști se exprimă pe la televiziuni pe teme economice, „în țară la noi economia ar trebui să duduie”, după cum se afirma acum câțiva ani în Guvernul Tăriceanu.
Permanentul atac, permanentul asalt al statului asupra producătorilor de venituri la bugetul statului, respectiv asupra IMM-urilor, nu este de bun augur.
Să nu uităm că „Cine seamănă vânt, culege furtună”, iar în economie așa ceva ar fi catastrofal pentru că dezechilibrele economice majore între regiunile istorice ale țării deja se fac simțite la tot pasul, iar implementarea greoaie a măsurilor guvernamentale, menite să genereze creștere economică susținută și stabilitate socială, nu este de natură a ne determina să semnalăm un progres rapid.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.