Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 aprilie 2016
Informare · informare
Valeriu Ștefan Zgonea
Informare privind distribuirea unor do
Discurs
## Dragi colegi,
Îmi cer scuze pentru întârziere. Îmi asum întreaga responsabilitate, îmi cer scuze tuturor colegilor parlamentari.
Ședința de la Grupul PSD a durat un pic mai mult. A fost o ședință confidențială, ca de obicei, așa încât... Toate lucrurile au fost bune.
Sunt 103 colegi, din cei 379 care au semnat prezența.
La primul punct, conform art. 94, vă informez că avem: ordinea de zi pentru ședințele Camerei Deputaților din 25 și 26 aprilie 2016 distribuită, programul de lucru pentru perioada 25–30 aprilie 2016 – după cum știți, săptămâna aceasta lucrăm numai luni și marți, de acum și până la începutul lunii iunie acesta va fi programul nostru –, lista rapoartelor depuse în perioada 18–25 aprilie 2016.
Punctul 2 al ordinii de zi, ora Guvernului. Înainte de aceasta, dați-mi voie să vă informez că domnul Vlad Marcoci își încetează activitatea în Grupul parlamentar al PSD și se afiliază Grupului parlamentar al PNL – pe bună dreptate.
Ora Guvernului.
Domnul ministru Achimaș este aici. Solicitarea este din partea PSD: „Accesibilitatea pacientului cu cancer la diagnostic și tratament în România”.
Pe procedură, domnul Pâslaru. Există o chestiune pe care trebuie să o discutăm.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.