Liliana Ciobanu

„Drama copilului ucis de câini: mortul e de vină!”

La o săptămână de la tragedia din Capitală, când un suflet nevinovat de patru ani a plătit cu viața din cauza nepăsării autorităților abilitate și a ignoranței unor așa-zise asociații iubitoare de câini, problema gestionării câinilor fără stăpân a rămas nerezolvată. Primăria dă vina pe asociațiile pentru protecția animalelor, acestea arată cu degetul spre autorități. Ca de obicei, în România, mortul e de vină, iar cei care trebuie să își asume responsabilitatea pentru drama familiei Anghel stau bine mersi în funcții și „veghează” la liniștea populației care i-a ales să nu facă nimic.

Toată lumea știe că din bugetele naționale și locale se alocă anual sume imense pentru rezolvarea problemei câinilor comunitari, dar este evident că banii au fost folosiți în cu totul alte scopuri decât cele de destinație, respectiv diminuarea numărului câinilor fără stăpân. A trebuit acum să moară un copil – și, după cum știți, nu este singurul caz – pentru ca responsabilii de destinele acestei țări să reacționeze. Au reacționat însă tardiv și doar la nivel declarativ, deoarece în practică, adică pe străzile României, câinii continuă să semene teroare și teamă. Sunt mii de sesizări ale cetățenilor din această țară, indiferent de localitate, fie ea oraș sau ultimul sătuc, dar problema câinilor continuă să fie una nerezolvabilă. Toți primarii cunosc situația, dar cred că s-a împământenit ideea nefirească ca nu cumva să-i „supărăm” pe așa-zișii iubitori de animale. Mai bine ne ascundem după deget sau devenim părtași la „golăniile” unora care au tot felul de ONG-uri, fundații și asociații dubioase și poate ilegale, dar care dispun de sume colosale pentru „hrană și adăposturi pentru câinii comunitari”. Inclusiv asociația responsabilă de moartea acelui copil nevinovat s-a dovedit că nu există în realitate!

Adevărul adevărat din ultimii 23 de ani arată că autoritățile locale din orașele României nu au reușit să colaboreze activ cu ONG-urile care se ocupă de adopțiile câinilor comunitari, astfel încât numărul românilor care ajung la spital mușcați de maidanezi este în continuă creștere. Când însă se ajunge la moartea unor copii nevinovați, care ar fi putut constitui mlădițe ale viitorului României, cred că nimeni nu are scuze, nimeni nu e exonerat de vina de a perpetua până la paroxism această situație incredibilă.

Niciunde în lume nu vezi câini vagabonzi pe străzi. Doar la noi. Pe plajă, în vârful munților, în parcuri, lângă școli și grădinițe, peste tot câini și haite întregi. Cum Dumnezeu să progresăm, să avem o imagine pozitivă în lume, să atragem turiști, dacă tot ce e mai frumos în această țară este înconjurat de câini hămesiți, aproape sălbatici!? Înrăirea acestor animale cred că este direct proporțională cu două aspecte. În primul rând, oamenii din această țară s-au înrăit la rândul lor, pe fondul crizei, al sărăciei, al disponibilizărilor și al nivelului de trai în continuă scădere din ultimii ani. În al doilea rând, creșterea numărului românilor săraci, dar și al celor care nu mai aruncă mâncarea ca pe vremuri, a condus la înfometarea drastică a câinilor fără stăpân, care, spun cunoscătorii, fac eforturi disperate de a-și găsi hrana zilnică. În acest condiții, nu este de mirare că animalele s-au transformat în adevărate sălbăticiuni, din câini în lupi aproape, iar orice vietate, chiar și copiii, poate fi un potențial „ospăț”. Asta se întâmplă în România europeană a anului 2013, într-o țară cu pretenții de democrație occidentală.