Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 septembrie 2014
other · respins
Corneliu Florin Buicu
Discurs
## „Dreptatea acuzată pe nedrept”
În apropierea începutului de campanie electorală, aș vrea să fac apel să ne păstrăm cu toți rațiunea și bunul-simț și să reușim să avem o campanie bazată pe cinste și încredere. Zilele acestea sunt presărate cu evenimente diferite, cu declarații nesăbuite și cu asemănări de situații care mai de care mai îndrăznețe. Am citit comparațiile făcute despre lansarea candidatului PSD la Președinție cu festivitățile nord-coreene. Oameni buni, ce ați văzut acolo a fost dorința milioanelor de cetățeni ai acestei țări, o parte fiind aceiași care s-au prezentat la referendumul din 2012, cei care susțin și luptă pentru revenirea la normalitate a acestei țări, pentru un președinte cu simț al răspunderii asupra declarațiilor, pentru un om care promite și realizează. România are nevoie de stabilitate, de certitudini.
Asistăm la succese de renume în plan internațional. Deunăzi, doamna Corina Crețu a fost audiată de Parlament pentru a ne reprezenta la cel mai înalt nivel. Sunt oameni cu experiență cărora nu trebuie să le fie jenă atunci când ne reprezintă, oameni care pot atrage investiții dacă vor fi lăsați să își pună priceperea în slujba țării. Țara noastră nu trebuie să fie trasă înapoi prin acuze nefondate venite de la cel mai înalt nivel. Văd că Parlamentul și Guvernul sunt acuzate că promovează diverse interese prin adoptarea de acte normative cu impact social. Greșit. Se face dreptate. Abia în prezent putem reglementa nedreptățile ordonanțelor emise de Guvernul Boc, care, deși profesor de drept constituțional, precum și doctorand în drept constituțional și instituții politice, figurează în evidențele legislației cu un număr mare de ordonanțe de urgență declarate neconstituționale, deoarece încălcau principiile fundamentale de drept sau pentru că era confundată puterea executivă cu cea legislativă.
Numai în perioada 2008–2010, Guvernul Boc a avut declarate ca neconstituționale 16 situații, dintre care 14 au fost excepții de neconstituționalitate ale ordonanțelor și legilor propuse de Guvern, printre care interzicerea cumulării pensiei cu salariul de la stat, Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, OUG nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar, Legea educației, asumată de Guvern în data de 15 septembrie 2011, sau reducerea pensiilor cu 15%.
Modificarea tuturor acestor acte de către Guvernul Ponta, aducerea la normalitate sunt lucrurile pentru care fariseii de pe margine sau din interior ne arată cu degetul. Nu-i frumos și nici civilizat.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.