Valeriu Ștefan Zgonea

„Dreptul la educație”

După aproape 20 de ani de reforme începute și neterminate în educație, de experimente cel mai adesea surprinzătoare, al căror unic rezultat a fost o bulversare generală a învățământului românesc, a fost semnat un pact pentru educație, un pact care ar trebui să pună bazele unei strategii de reformă reală în sistemul educațional românesc. Semnarea acestui document de către liderii politici înseamnă asumarea ideii de coerență în educație, pornind de la obiective clare, corecte și pertinente, așadar, o nouă reformă a învățământului, care atestă falimentul actualului pachet legislativ.

Întreaga procedură a negocierilor și dezbaterii naționale organizate de Ministerul Educației se dovedește a fi o pierdere de timp.

Culmea ipocriziei Guvernului de dreapta este gestul de a reduce cu 200 milioane de lei bugetul educației la scurt timp după semnarea pactului.

Vorbim despre modernizarea educației, despre sincronizarea cu realitățile școlilor europene, despre asigurarea unui minim de 6% din PIB pentru educație în perioada 2008–2013 și apoi, fără nicio reținere, tăiem din bugetul educației!

Măsurile adoptate de actualul Guvern stârnesc indignare în rândul tuturor cetățenilor, pentru că bilanțul este negativ pe toate liniile. În orice stat democratic și modern, educația și cercetarea reprezintă principala investiție pe termen mediu și lung.

PSD a susținut ideea încheierii unui pact pentru educație încă din anul 2005. Acest document nu trebuie considerat sau transformat într-un simplu gest de imagine.

Măsurile haotice de reformă, impuse de Guvernul de dreapta, au afectat grav sistemul de învățământ. Rata abandonului școlar în România este de două ori mai mare decât media din Uniunea Europeană.

Perspectiva atingerii țintei stabilite de Uniunea Europeană – reducerea ratei abandonului școlar la 10% până în 2010 – este problematică, dacă luăm în considerare tendințele ascendente ale fenomenului. Învățământul românesc este inechitabil, pentru că nu asigură elevilor aceleași șanse de a beneficia de educație. În mediul rural, puțin peste 24% dintre copii ajung să urmeze liceul și doar 2–5% încep studii universitare. Învățământul românesc nu produce oportunități și șanse, ci creează dezavantaje și discriminări.

Nu avem nicio universitate între primele 500 din lume, iar pentru a intra în acest clasament trebuie să îndeplinim criterii riguroase. Doar 20% dintre absolvenții cu diplomă universitară își găsesc de lucru după ce termină studiile, ceea ce demonstrează că programele universitare nu sunt în concordanță cu ceea ce se cere pe piața muncii, dar și slaba calitate a învățământului superior.

România are multe de făcut pentru a ajunge la un sistem de educație de nivel european.

Așteptăm de la Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior – care are misiunea de a efectua evaluarea externă a calității educației oferite de instituțiile de învățământ superior – rapoartele cu aceste evaluări și un clasament al universităților românești. Există un programpilot în 9 universități, dar rezultatele încă nu s-au prezentat.