Nu întâmplător am ales acest subiect în această perioadă, primăvara fiind anotimpul altfel definit – anotimpul sinucigașilor.
Problematica sinuciderii este una destul de complexă și imposibil de definit printr-un scurt cuvânt. Se pare că la sinucidere ajung de obicei persoanele care cad într-o extremă a vieții, în ghearele deznădejdii. În umbra morții se ajunge și din pricina lipsurilor de tot felul, a greutăților vieții și, mai ales la tineri, din cauza unei comunicări deficitare cu cei din jur și a lipsei de iubire.
Realitatea sinuciderii devine un spectru din ce în ce mai apropiat și mai amenințător. Organizația Mondială a Sănătății vorbește de un val sau o epidemie de suicid acum, când la nivel mondial o persoană se sinucide la fiecare trei secunde, iar pentru fiecare din acestea există alte 20 ce au încercat să-și ia viața. Mortalitatea din această cauză a fost mai mare decât cea a victimelor înregistrate în urma accidentelor rutiere.
Suicidul în România se situează peste media europeană la grupele de vârstă cele mai predispuse, adică adolescenții între 15 și 19 ani și adulții cu vârste între 50 și 54 de ani, conform unui studiu Eurostat prezentat în 2014. În România, sinuciderea în rândul tinerilor cu vârste între 15 și 19 ani înregistrează o rată de 6,3 decese la 100.000 de locuitori, comparativ cu media europeană de 4,6. În cazul grupei de vârstă 50–54 de ani, România are o rată de 22 de sinucideri la 100.000 de locuitori pentru ambele sexe, comparativ cu 18,3 media europeană. În 2013, conform Institutului de Medicină Legală „Mina Minovici”, în România s-au înregistrat 2.721 de cazuri de suicid.
Dincolo de explicațiile pertinente, o tăcere și o tristețe aparte se aștern în inimile noastre când prin mass-media auzim, din ce în ce mai des, de sinucideri. Încă o persoană care nu și-a găsit rostul, încă un om care a încetat să lupte, încă un înfrânt pe drumul vieții...
Am auzit spunându-se că există la unele persoane o predispoziție înnăscută spre negativism, spre înstrăinare, spre suicid chiar. În plus, cu toții am aflat încă de pe băncile liceului că optimismul și pesimismul țin de firea noastră și că
n-ai ce face dacă te-ai născut cu o astfel de trăsătură temperamentală. Într-o astfel de ecuație, e periculos de ușor să afirmi că Dumnezeu este de vină pentru slăbiciunea firii celor ce-și iau singuri viața.
E imperios necesar să tăiem pesimismul exagerat (deznădejdea), să încurajăm buna dispoziție, să încurajăm optimismul. Trebuie depistate din timp persoanele cu disponibilitate mărită spre suicid și ajutate să depășească starea nefericită în care se zbat.
Orice zdruncinare a echilibrului favorizează sinuciderea, iar oamenii își iau viața cu mai multă ușurință atunci când structura socială suferă modificări importante. Orice fel de anomie: economică, familială, intrapersonală favorizează creșterea ratei sinuciderilor. Crizele industriale sau financiare, șomajul, schimbările și conflictele profesionale, absența statutului profesional sau nesiguranța acestuia, izolarea socială, angoasa marilor orașe, alcoolismul, destrămarea familiei, afecțiunile cronice și pierderea credinței sunt tot atâtea coordonate ce pot conduce la o conduită suicidară.
Unii încearcă să se sinucidă, alții pot face gesturi suicidare, care sunt chemări în ajutor sau încercări de a face cunoscut cât de adâncă, cât de mare este disperarea lor.
Între 60% și 80% din persoanele care au comis suicid au comunicat intenția lor, într-o formă sau alta, din timp. Problema e că nu a fost nimeni care să-i asculte. Organizația Mondială a Sănătății estimează că majoritatea cazurilor de suicid care se întâmplă anual ar fi putut fi evitate dacă ar fi fost adoptate soluții adecvate de comunicare de către autoritățile sanitare naționale.
O inițiativă lăudabilă am întâlnit la Cluj, unde nu de foarte mult timp a fost înființată Alianța Română de Prevenție a Suicidului, dar care a lansat prima linie gratuită de consiliere telefonică, la nivel național, pentru persoane aflate în criză suicidară și apropiații acestora.
Consider că, alături de aceste inițiative, este extrem de necesară o lege simplă care să prevadă ca prin numărul unic de urgență 112 orice pacient să poată beneficia de asistență psihologică gratuită zi și noapte, atunci când gândurile negre îi dau târcoale, atunci când disperarea îl cuprinde, să poată apela la un psiholog.
## „Sănătatea – prioritate permanentă a Guvernului României”
Marele endocrinolog N. Pende a descoperit patru armonii în organismul sănătos: „Sănătatea este armonia funcțiunilor, așa cum frumusețea este armonia formelor corpului, așa cum adevărata bunătate este armonia sentimentelor etice și adevărata înțelepciune este armonia intelectului”.
În 1948, prima Adunare Mondială a Sănătății a propus instituirea unei zile mondiale a sănătății pentru a marca fondarea Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Începând cu anul 1950, Ziua mondială a sănătății a fost celebrată pe 7 aprilie a fiecărui an, scopul acestei zile fiind acela de a crește nivelul de cunoștințe la nivel global pe o anumită temă de sănătate și de a atrage atenția asupra unei zone prioritare de care să se ocupe OMS.
În acest an, Organizația Mondială a Sănătății a propus ca temă siguranța alimentației, produsele alimentare care conțin bacterii dăunătoare, virusuri, paraziți sau substanțe chimice
fiind responsabile pentru mai mult de 200 de boli, de la diaree la cancer. În fiecare zi apar noi amenințări la siguranța alimentară. Modificările alimentelor, modificările mediului, substanțele chimice folosite în procesul de creștere, prelucrare și conservare și mai ales patogeniile noi reprezintă actualele provocări pentru sistemele naționale de siguranță alimentară.
Astfel, consider că sănătatea reprezintă un concept superior, cu câteva aspecte ce cuprind dimensiunea emoțională, intelectuală, fizică, socială și spirituală. Sănătatea înseamnă mai mult decât absența bolii, ea este un proces ce contribuie la bunăstare și echilibru. Din aceste motive, protejarea și menținerea sănătății sunt în primul rând responsabilitatea noastră.
Cu atât mai mult ar trebui ca sănătatea să fie una dintre preocupările de bază – ale tuturor și ale fiecăruia dintre noi în parte – cu cât agresiunile asupra acesteia sunt, în ultimii ani, din ce în ce mai mari și mai diversificate. Deși poate părea paradoxal, la o primă vedere, este de domeniul celei mai flagrante evidențe faptul că, în ciuda progreselor incontestabile pe care le înregistrează în mod constant medicina, aceasta nu poate ține pasul cu ritmul în care maladiile, mai ales cele cu rată mare de transmisibilitate, apar și se răspândesc pe glob, făcând nenumărate victime în rândul semenilor noștri. Mereu apar tulpini noi de viruși, ale căror mutații prezintă un comportament atât de imprevizibil încât pot provoca adevărate dezastre la nivelul populației globale, cu consecința a nenumărate îmbolnăviri și decese. Așa au fost, în ultimii ani, virușii pestei porcine sau cei ai gripei aviare care, ne aducem aminte, au provocat zeci de mii de decese și au produs o stare de panică greu controlabilă la nivelul concetățenilor noștri.
Dar chiar unele dintre cele mai vechi maladii, cum sunt cancerul sau tuberculoza, spre exemplu, continuă să facă anual o mulțime de victime. Ca să nu mai vorbim despre banalele viroze gripale care, în mod aproape surprinzător, încă iau, la rândul lor, viața multora dintre locuitorii din diferite colțuri ale lumii.
Toate acestea atestă faptul că medicina mai are mult, chiar foarte mult de lucru pentru a putea lupta, cu șanse mari de reușită, împotriva provocărilor cu care se confruntă. Mai presus de orice însă înseamnă că educația sanitară la nivelul populației mondiale este una destul de precară, că oamenii nu știu încă să aleagă momentul propice pentru a se adresa medicului și că apelează la serviciile acestuia atunci când, de cele mai multe ori, se dovedește a fi prea târziu.
Pentru orice guvern responsabil și mai ales pentru un guvern condus de un social-democrat, sănătatea, în opinia mea, împreună cu educația reprezintă priorități fundamentale, însă pentru ca sănătatea, ca prioritate fundamentală, să fie un domeniu bine guvernat și bine administrat trebuie acționat coerent, conform unui plan și unei viziuni bazate pe obiective, trebuie luate decizii fundamentale și în mod obligatoriu respectate modelele de bune practici europene.
Nu putem ignora – și nu o vom face vreodată – starea de frustrare a românilor atunci când se gândesc la sistemul sanitar. Nu putem să nu vedem cazurile în care acest sistem eșuează în a-și îndeplini misiunea și niciodată nu vom putea
ignora greutățile cu care medicii și angajații din domeniul sănătății se confruntă zi de zi, an de an. Miile de români obligați să facă tot posibilul, de multe ori cu eforturi supraumane, pentru a se trata în străinătate, precum și presiunea pe care această realitate o pune asupra bugetului sunt de ceva vreme semne grave și urgente, sunt semnale care ne cer să nu pierdem vremea, ci să acționăm.
„Implementarea Convenției europene a drepturilor omului, responsabilitatea noastră comună”
Când vorbim despre drepturile omului, primul lucru la care ne gândim este Declarația universală a drepturilor omului.
Este bine știut că unele dintre drepturile și libertățile consfințite în Declarația universală a drepturilor omului au fost întruchipate în Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), adoptată în 1950 de către Consiliul Europei, fiind o reflectare unică a valorilor civilizației și democrației. CEDO oferă o listă de drepturi garantate, cum ar fi dreptul la viață, interzicerea torturii, sclaviei și a muncii forțate, dreptul la libertate și securitate, dreptul la un proces echitabil, respectarea vieții private și de familie, libertatea de gândire, de conștiință și de religie, libertatea de exprimare, libertatea de întrunire și de asociere, dreptul la căsătorie, dreptul la o cale de atac eficientă și interzicerea discriminării.
Într-o jumătate de secol, drepturile consacrate în Convenție au evoluat treptat datorită modului de interpretare a Curții Europene a Drepturilor Omului și diverselor protocoale care au stabilit noi drepturi, legate de condițiile care nu au putut fi prevăzute atunci când a fost adoptată.
Importanța Convenției constă nu numai în extinderea domeniului de aplicare a drepturilor pe care le protejează, ci și, de asemenea, în sistemul de control instituit pentru a examina probabilele încălcări și de a asigura respectarea de către state a obligațiilor care le revin în temeiul Convenției, și anume recunoașterea acestor drepturi și libertăți tuturor persoanelor aflate sub jurisdicția lor, și nu numai pentru cetățenii lor.
Drepturile omului, democrația și statul de drept sunt valori esențiale ale Uniunii Europene înscrise în Tratatul fondator al UE. Acestea au căpătat o importanță deosebită odată cu adoptarea Cartei drepturilor fundamentale, în anul 2000, fiind consolidate și mai mult atunci când Carta a dobândit forță juridică obligatorie, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, în anul 2009.
Săptămâna trecută a avut loc la Bruxelles conferința organizată de Consiliul Europei cu tema „Implementarea Convenției europene a drepturilor omului, responsabilitatea noastră comună”. Am fost onorat să particip în calitate de președinte al Subcomisiei parlamentare de monitorizare a implementării Hotărârilor CEDO la lucrările prilejuite de desfășurarea acestei conferințe, organizată de către președinția belgiană a Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei, la Bruxelles, alături de alți colegi.
Acest eveniment se înscrie în continuarea reformelor inițiate în anul 2010, odată cu desfășurarea Conferinței la nivel înalt de la Interlaken privind viitorul Curții Europene a Drepturilor Omului, din data de 19 februarie 2010, și care s-a finalizat cu Declarația de la Interlaken. Evenimentele pe
această temă au continuat prin organizarea și desfășurarea conferințelor de la Izmir din 2011 și Brighton din 2012.
Printre obiectivele de bază ale conferinței organizate în acest an s-au numărat îmbunătățirea sistemului de executare a hotărârilor Curții Europene la nivel național, cât și a supravegherii de către Comitetul de Miniștri. Discuțiile purtate cu acest prilej de către participanți s-au finalizat cu adoptarea unei declarații politice care va permite îmbunătățirea implementării Convenției, inclusiv punerea în executare a hotărârilor Curții.
Marcând progresele înregistrate în domeniul drepturilor cetățenești, România se poate mândri astăzi cu o legislație modernă în domeniu, în acord cu tratatele internaționale, precum și cu progresele vizibile în domeniul drepturilor cetățenilor săi, indiferent de sex sau etnie. Nu în ultimul rând, ca stat membru al Uniunii Europene, țara noastră are obligația de a veghea la respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor săi, care sunt și cetățeni ai Uniunii Europene, ceea ce le conferă dreptul de a acționa în cazul încălcării prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Este obligația constituțională a Parlamentului României de a întări legislația țării în materia drepturilor omului și de a veghea, cu instrumentele pe care le are la dispoziție, la respectarea acestora. Este de condamnat orice formă de violență sau discriminare împotriva cetățenilor și orice formă de încălcare a drepturilor acestora și vă invit pe fiecare dintre dumneavoastră să adoptați aceeași poziție.
## „Un _nu_ categoric drogurilor”
Săptămâna trecută, un raport al Curții de Conturi a prezentat mai multe nefuncționalități în colaborarea Agenției Naționale Antidrog cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu. Asistăm, astfel, la creșterea numărului de consumatori de droguri, deși există o strategie națională și niște planuri de acțiune al căror scop este tocmai de a ține acest fenomen sub control.
Vorbim aici despre o Strategie națională antidrog, care în perioada 2005–2012 avea ca obiective reducerea incidenței și prevalenței consumului de droguri, însă în perioada 2012–2013 s-a observat – din datele statistice –, dimpotrivă, o creștere a consumului de droguri.
Nu voi face o analiză a acestui eșec, intenția mea este să trag un semnal de alarmă asupra fenomenului în creștere. Stoparea consumului de droguri este și responsabilitatea clasei politice, instituțiile statului având nevoie de cadrul legislativ prin care să funcționeze în folosul societății românești. Copiii noștri experimentează destul de devreme consumul de droguri, iar vârsta de la care încep să fie preocupați de acest obicei scade îngrijorător.
Sunt de acord cu reprezentanții Curții de Conturi care precizează în acest raport că elaborarea acestei Strategii naționale antidrog și a unui plan de acțiune nu sunt suficiente fără susținerea acestora din punct de vedere financiar, uman, logistic, dar și din punct de vedere legislativ. La sfârșitul lui 2012, în România trebuia să funcționeze un sistem integrat de instituții și servicii publice care să asigure reducerea consumului de droguri în rândul populației generale,
asistența medicală, psihologică și socială a consumatorilor de droguri, dar și eficientizarea activităților de prevenire și combatere a producției și a traficului ilicit de droguri și precursori. Dar, cu toate acestea, s-a constatat că fenomenul consumului de droguri a escaladat.
Realitatea este de o problematică absolută: părinții și profesorii se confruntă din ce în ce mai mult cu incidența acestui fenomen în rândurile tinerilor, în special a adolescenților, care au cele mai dese tangențe cu lumea drogurilor. Fie că este vorba de etnobotanice, ecstasy, medicamente sau droguri puternice precum heroina sau cocaina, mulți tineri care nu au împlinit majoratul și-au sacrificat viața, visurile, adolescența din cauza inconștienței sau a lipsei de informare. În ultimul deceniu, România, din cauza consumului de droguri, a devenit, pe lângă o piață de desfacere, o zonă de tranzit prin care trec cantități uriașe de droguri spre alte țări. Conform statisticilor, la noi în țară, 70% din consumatorii de droguri sunt elevi și studenți. Pe lângă riscul dependenței pot apărea multiple probleme de sănătate pe termen mediu și lung, cum ar fi SIDA, hepatitele B și C, tuberculoza, dar și probleme cu legea, deoarece tinerii care devin narcomani ajung delincvenți de drept comun care, pentru a-și asigura o „liniuță”, pe lângă furtul banilor și vânzarea bunurilor de valoare din casă, ajung să spargă mașini și case.
Dificultățile întâmpinate de părinți în relația cu copiii lor, care devin dependenți de consumul drogurilor de orice tip, ar trebui să ne preocupe mult mai mult, pentru că de fiecare dintre noi depinde bunul mers al societății în care trăim.
Dincolo de statisticile alarmante și măsurile avansate în cadrul diverselor programe și strategii menite să lupte cu acest flagel al lumii moderne, noi toți suntem datori să ne implicăm în combaterea acestui fenomen care se propagă în toate mediile sociale, tocmai ca urmare a faptului că sunt atinși cei la care ținem cel mai mult: copiii noștri.
## „Viața are prioritate!”
Asistăm în ultima vreme din ce în ce mai des la evenimente tragice pe șoselele României și nu pot să nu mă gândesc cu inima strânsă că una dintre victime ar putea să fie un cunoscut, un apropiat sau un copil nevinovat.
Creșterea dramatică a numărului accidentelor rutiere din ultima perioadă trebuie să ne dea de gândit. România este țara din Europa cu cea mai mare rată a deceselor în accidentele de circulație. În prima jumătate a anului trecut, numărul accidentelor grave a crescut cu 20%, deși agenții de circulație au ridicat cu 20% mai multe permise auto. E un paradox, pentru că numărul sancțiunilor și al accidentelor ar trebui să fie invers proporțional, cum se întâmplă peste tot în lume. În România, datele oficiale arată că Poliția sancționează în neștire, iar șoferii mor pe capete.
Dramele de pe șosele sunt, de cele mai multe ori, rezultatul comportamentului iresponsabil, primitiv și inconștient al celor care circulă pe drumurile publice. Într-o clipă poți pierde cel mai de preț lucru pe care Dumnezeu ți l-a dăruit – viața. Câți dintre participanții la trafic iau în serios cunoscutul slogan, tipărit pe mii de indicatoare „Stop accidentelor rutiere! Alege viața!”?
Pentru a diminua moartea de pe șosele, nu este suficientă o legislație drastică. Nu la legi suntem restanțieri. Viteza excesivă a devenit un hobby al posesorilor de mașini. Ei calcă accelerația până se opresc în pomi, stâlpi, se înfig în mașinile care rulează pe contrasens ori mai iau câte un pieton, biciclist sau motociclist pe capotă.
Nu doar viteza este cauza principală a dezastrelor. Conducerea în stare de ebrietate, agresivitatea participanților la trafic, depășirile interzise și periculoase, neacordarea priorității, trecerea pe culoarea roșie a semaforului, amplasarea pe autoturisme a unor proiectoare de mare putere și orbirea altora cu luminile de drum etc. produc mult mai multe tragedii. Din cauza lor, pericolele te pândesc la tot pasul: fie ca pieton prevăzător, fie ca șofer responsabil.
Ei uită că viața unui om este în pericol dacă sunt grăbiți să ajungă într-un loc anume, ei uită că neacordarea priorității în trafic le poate distruge viața, ei uită că trebuie să răspundă în fața legii pentru faptele lor, ei uită că în mâinile lor stă propria viață și, mai mult, viața prietenilor sau rudelor care îi însoțesc. Însă de cele mai multe ori, regretele vin după faptă. Abia atunci conștientizează că, oricât de grăbiți ar fi, viața are, într-adevăr, prioritate.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.