Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 septembrie 2010
Declarații politice · respins
Liviu Bogdan Ciucă
Discurs
## „Drepturile veteranilor de război”
Am primit numeroase memorii prin care mi se aduce la cunoștință faptul că Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, care ar fi trebuit să le protejeze drepturile, nu este respectată de instituțiile statului român.
În conformitate cu actul normativ mai sus amintit, aceștia beneficiază de o serie de drepturi prevăzute care, din păcate, nu sunt respectate în totalitate sau sunt respectate parțial. Cu toate prevederile legale, acestea, în bună parte, rămân pe hârtie, fără ca cei îndreptățiți, care s-au sacrificat în război pentru țară, și-au pierdut viața sau au fost mutilați, să poată beneficia de cele mai importante drepturi, pe care noi, întreaga societate, le datorăm acestor oameni sau urmașilor lor.
Există cazuri de veterani de război sau de urmași ai acestora care sunt într-o situație materială precară, fără locuințe sau sunt dați afară din locuințe de foștii proprietari sau de pretinși proprietari care sunt puși în posesie prin decizii ale instanțelor, în baza unor acte uneori discutabile din punct de vedere al capacității probatorii. De asemenea, legea mai prevede, printre altele, scutirea de plata impozitelor și taxelor locale, scutirea de plata abonamentului telefonului pentru un singur post, asistență medicală gratuită, medicamente gratuite în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizării.
Unele dintre aceste prevederi rămân doar la nivel de normă neaplicabilă prin indiferența autorităților, care sunt insensibile la cererile acestor oameni care își cer drepturile ce li se cuvin. Veteranii de război, adevărații eroi ai neamului românesc, merită cinstire și recunoștință pentru faptele de arme săvârșite în Primul și Al Doilea Război Mondial, nu disprețul și ignoranța cu care sunt tratați de autoritățile publice. În urma unor discuții avute cu membrii unei asociații a veteranilor de război, aceștia mi-au semnalat o serie de deficiențe ale Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război. Astfel, o să amintesc doar una dintre nemulțumiri care vizează veteranii de război nedecorați care, deși au luptat pe front alături de camarazii lor, se simt discriminați prin neincluderea lor ca beneficiari ai unor drepturi în raport cu veteranii de război decorați și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției Române din Decembrie 1989.
Se impune îmbunătățirea legislației actuale, în sensul includerii și acestei categorii a veteranilor nedecorați în zona beneficiarilor drepturilor stipulate în cuprinsul Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război.
Autoritățile trebuie să fie preocupate de soarta veteranilor și a urmașilor acestora prin punerea în aplicare, în cel mai scurt timp, a unor măsuri pentru protejarea acestei categorii de persoane care merită toată recunoștința noastră, veghind la respectarea legilor în vigoare, care le dau o serie de drepturi și de care nu se pot bucura din cauza indiferenței unor reprezentanți ai autorităților publice locale și centrale.