Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 aprilie 2008
Declarații politice
Constantin Faina
Discurs
## „Drum lung, cale bătută în zadar!”
În anul 2007, seceta a afectat și a distrus culturile la peste 65% din suprafața cultivată din România. În orice țară, acest lucru ar fi considerat o calamitate de proporții gigantice și ar declanșa acțiuni decisive. Anul acesta probabil se va obține o producție agricolă redusă, mai ales la porumb și floareasoarelui, pentru că fermierii nu au beneficiat de niciun fel de sprijin financiar.
Până în prezent au fost arate doar 3,9 milioane de hectare, ceea ce reprezintă 68% din cele 5,7 milioane de hectare estimate ca posibil de cultivat. De asemenea, s-au însămânțat doar 6% din cele 5,9 milioane de hectare estimate pentru înființarea culturilor de primăvară din acest an.
Pentru a ara un hectar de pământ, fermierii au avut de cheltuit 250 lei. Aratul nu s-a finalizat din lipsa banilor, și asta pentru că mulți fermieri renunță la sprijinul financiar acordat de Guvern pentru motorină deoarece cheltuiesc mai mult cu întocmirea dosarelor și cu drumurile, fără a mai socoti și timpul pierdut. Cineva parazitează resursele și așa precare ale agriculturii țării noastre.
Fermierii se tem să apeleze la bănci pentru acordarea subvențiilor în avans, pentru că trebuie întocmite dosare și ei nu au timp pentru birocrație și nici pricepere să lupte cu un sistem abuziv, promovat insistent de niște funcționari care poate preferă să se hrănească cu mâncare de import, dar și pentru că nu știu când va efectua APIA plățile, și nimeni nu le spune cine plătește dacă în cele două luni pentru care se dau bani în avans nu se fac plăți de către APIA.
Îmi vine greu să cred că numai incompetența îi face pe funcționari să fie promovați.
Cine are interes ca România noastră să fie o țară în care toate energiile sunt înăbușite sub pretextul programelor guvernamentale de sprijin?
Cu restanțe din 2007 la plata subvențiilor, cu acordarea unei subvenții de un leu pentru un litru de motorină utilizată pentru lucrările mecanice de înființare a culturilor agricole în anul 2008, cu un venit lunar de sub 100 euro pe lună, să nu ne mirăm că țăranii români sunt nemulțumiți de propriul trai. Ei au aflat ba că porcul nu mai poate fi tăiat cu cuțitul, ba că vaca nu mai poate fi mulsă cu mâna, ba că găina nu mai poate face ouă nemarcate. Râd și curcile de astfel de viziuni de cabinet!
Îngrijorat că viața lui va deveni și mai grea odată cu aplicarea noilor norme europene, țăranul va fi totuși nevoit să se conformeze tuturor regulilor impuse de forurile europene, chiar dacă acest fapt va reprezenta o schimbare a stilului său de viață, și nu neapărat în bine.
Ministerul de resort ar trebui să soluționeze problemele atât pe planul comunicării și al informării, cât și pentru a simplifica modalitățile de acordare a subvențiilor.
Ar trebui urmat exemplul altor țări din Uniunea Europeană, unde fermierii primesc subvențiile pe baza unei simple cereri, restul actelor de obținere a banilor din fondurile structurale fiind întocmite în mod gratuit de către ministerul de resort.