Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 februarie 2010
Declarații politice
Dumitru Chiriță
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Drumul spre totalitarism trece printr-o perioadă de glorie sub înțeleapta conducere a președintelui Traian Băsescu și a premierului Emil Boc.
Un exemplu perfect pentru a demonstra această afirmație este acela că: „dreptul este garantat, nu exercitarea lui”. După ce a spus că dreptul la pensie nu poate fi luat, pensia, da, acum spune același lucru despre alocație, pe care vrea s-o ia Șeitan de la „bogătași”. „În Constituție, dreptul este consacrat, cuantumul nu”, zice Boc, uitând că Șeitan spusese că alocația nu se va mai acorda celor cu venituri mari.
Apoi, premierul și-o fi dat seama că a sărit calul și repară o gafă cu o altă gafă. Există în Constituție un foarte consistent capitol, Capitolul II – „Drepturile și libertățile fundamentale”, care poate fi făcut caduc de gândirea lui Boc. Întâi să vedem ce zice Constituția despre nivelul de trai. Articolul nr. 47 alin. (1): „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent.” Alineatul (2): „Cetățenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistență medicală în unitățile sanitare de stat, la ajutor de șomaj și la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetățenii au dreptul și la măsuri de asistență socială, potrivit legii.”
Și ce spune Boc? „Păi, dreptul e una, modul în care se exercită acest drept, alta. Da, ai dreptul la pensie, dar eu, Boc cel Mare, hotărăsc cât și dacă primești pensie, că eu sunt statul! Tot eu, Boc, care mă confund cu statul, voi hotărî și dacă poți exercita și celelalte drepturi și libertăți cetățenești. Iar dacă cineva îmi ordonă, găsesc eu cum să împiedic exercitarea lor, fără să pară că încalc Constituția.” Nu va trece mult și ne vom putea bucura de drepturile constituționale numai dacă avem carnet de partid cu scoarțe portocalii.
În opinia mea, guvernanții se joacă periculos cu focul. Comunismul de dreapta se naște în România având drept moașe două figuri proeminente: președintele și premierul. Într-adevăr ce de dreapta este acest Guvern! Face praf statul social!
1. Cheltuiala statului cu alocațiile universale pentru cei peste 5 milioane de copii este de 0,5% din PIB. Boc vrea să reducă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.