Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 aprilie 2018
Comemorativ · respins
Constantin Codreanu
Discurs
„Dubla măsură a Kievului. După ce a distribuit un sfert de milion de cetățeni în Republica Moldova, Ucraina intenționează să le retragă cetățenia sa românilor care și-au restabilit cetățenia română”
Parlamentul ucrainean a acceptat săptămâna trecută spre dezbatere, în procedură de urgență, o inițiativă legislativă a președintelui Petro Poroșenko, care îi va afecta negativ pe românii din fostele județe ale României – Hotin, Cernăuți, Ismail, Cetatea Albă, Storojineț și parțial Dorohoi, plasa Herța, anexate de Uniunea Sovietică și aflate acum în granițele statului vecin și succesor în parte al URSS.
Este vorba despre Proiectul de lege nr. 6.175, din 13 martie 2017, privind modificarea Legii Ucrainei despre cetățenie. Proiectul președintelui Poroșenko prevede că persoanelor care dețin și cetățenia altui stat și vor participa la alegerile din statul respectiv li se va retrage cetățenia ucraineană. De asemenea, cetățenia ucraineană ar urma să le fie retrasă, ca sancțiune, tuturor cetățenilor ucraineni care se vor legitima cu pașapoartele altor state la intrarea sau la ieșirea din Ucraina.
Proiectul prevede că poate constitui temei de retragere a cetățeniei ucrainene faptul că un cetățean ucrainean își exercită drepturile conferite de o lege străină, precum și îndeplinirea obligațiilor față de un alt stat în calitate de cetățean al acestuia, dovedit prin citarea documentelor publice sau a paginilor web ale instituțiilor statului respectiv.
Pretextul introducerii acestui proiect de lege îl constituie dorința de a-i lipsi de cetățenia ucraineană pe cetățenii
din peninsula ocupată Crimeea, dacă aceștia au adoptat cetățenia rusă. Reglementarea propusă de președintele Poroșenko nu face distincție între această categorie de persoane și alte categorii de deținători ai dublei cetățenii. Proiectul îi vizează în egală măsură pe etnicii români din fostele județe ale României – Hotin, Cernăuți, Ismail, Cetatea Albă, Storojineț și parțial Dorohoi, plasa Herța, care și-au redobândit sau își vor redobândi cetățenia română, precum și pe etnicii maghiari din Transcarpatia care și-au restabilit cetățenia maghiară.
De fapt, Ucraina practică dublele standarde în materie de minorități și cetățenie. Pe de o parte, ea interzice practic dubla și multipla cetățenie, iar pe de altă parte nu ezită să-și încalce flagrant propria legislație și să le acorde cetățenia ucraineană cetățenilor altor state, în principal etnicilor ucraineni, dar și neucraineni.
Publicații ca „Novosti Ucrainî”, „Bagnet” sau „Obiektivnaia Gazeta” de la Kiev au relatat pe larg și în mod repetat de-a lungul anilor despre un adevărat „dezmăț cu pașapoartele ucrainene în Transnistria și Republica Moldova”.
Să exemplificăm. Începând cu anul 2007, deputatul ucrainean Vasili Nikolaevici Grițak – general, doctor în drept, laureat al Premiului de Stat al Ucrainei – a efectuat anchete de presă și a interpelat autoritățile ucrainene asupra celor două fabrici de cetățeni ucraineni, Consulatul General al Ucrainei la Chișinău și, respectiv, la Tiraspol, asupra faptului că acestea au acordat, cu știrea MAE de la Kiev, peste 200.000 de pașapoarte ucrainene simple, de tip vechi, cetățenilor Republicii Moldova, chiar dacă legislația ucraineană vorbește despre „cetățenia unică”. Conform noilor reglementări din Ucraina, impuse de Uniunea Europeană, pașapoartele ucrainene de tip vechi eliberate cetățenilor Republicii Moldova acum sunt preschimbate pe pașapoarte electronice de tip nou, numai bune de călătorit prin Europa. Asta nu înseamnă nici pe departe că Ucraina le-ar retrage cetățenia sa locuitorilor Republicii Moldova, în speță etnicilor ucraineni care reprezintă numeric prima minoritate națională. Vorba bancului – una este politica internă și cu totul alta politica externă!