Florin Mihail Secară

„Duetul trist Ponta–Tăriceanu falsează din nou”

Este greu să nu te impresioneze până la lacrimi empatia de care a început să dea dovadă Victor Ponta de câteva săptămâni, descoperind, ca prin minune, cât de prost trăiesc românii de când guvernează el. Să scadă TVA-ul! Să scadă CAS-ul! Să scadă zecile de taxe și impozite pe care, culmea, el le-a crescut în ultimii trei ani! Să crească salariile! Să crească pensiile! Să crească ajutoarele sociale! Să crească toate, precum a crescut Făt-Frumos din basme, căci Victor Ponta nu a renunțat la gândul că-și va mai încerca o dată șansa la Cotroceni! Din spate îl împinge fostul premier de tristă amintire Popescu-Tăriceanu, cu îndemnul: „Dă, Victore, dă... că nu dai de la tine și în 2016 oricum pierzi guvernarea! De plătit vor plăti alții!”

Este trist că Victor Ponta a descoperit abia acum greutățile pe care le traversează românii de la începutul crizei economice și până în prezent, greutăți care s-au adâncit și mai mult odată cu venirea sa la guvernare. Să fi descoperit Ponta la întoarcerea din Dubai cât de slab dezvoltată este România?! Să-l fi trezit la realitate zecile de mii de bonuri fiscale mai mici de 6,99 lei care s-au strâns la eșuata loterie a bonurilor fiscale? Sau a trebuit să facă un plin de benzină din salariul de prim-ministru și a constatat că nu i-a mai rămas mare lucru din acesta...

Să-i amintim cu toții că, deși a umplut țara cu afișele mincinoase pe care scria „Doar Victor Ponta scade taxe!”, doar Victor Ponta a introdus nu mai puțin de 40 de taxe și majorări de impozite pe care acum le consideră neavenite. Să-i amintim că niciuna dintre taxele și impozitele majorate sau nou-introduse nu au adus bani suplimentari la buget, ci mai multe insolvențe sau intrări în faliment. Să-i amintim că sub guvernarea sa nu s-a demarat niciun proiect național major, iar sub Victor Ponta România seamănă mai mult cu România anilor ’90, decât cu cea pe care ne-o propuneam pentru 2020.

Ceea ce face Victor Ponta în anul 2015, an preelectoral, seamănă ca tras la indigo cu ceea ce făcea Călin Constantin Anton Popescu și Tăriceanu în anii 2007–2008. Tăriceanu tăia taxe după taxe și majora orbește cheltuielile publice, cu speranța că prin bugetul public va cumpăra bunăvoința electoratului. Din fericire pentru români, nu s-a întâmplat acest lucru în 2008, tocmai pentru că electoratul din România nu mai este electoratul pe care-l manipulau Iliescu și Năstase în anii ’90.

Cu toate acestea, duetul Ponta–Tăriceanu mai încearcă o dată să falseze pe aceeași piesă, aruncând în corzi sustenabilitatea finanțelor publice pe termen lung. Știm cu toții unde a dus politica oarbă de cumpărare a electoratului prin cadouri bugetare nesustenabile. În fapt, însuși Guvernul Ponta a început să înțeleagă că, prin ansamblul de măsuri de relaxare fiscală propuse, România ar putea fi aruncată în anii 2016–2017 cam în aceeași situație ca în anul 2009. De aceea, face de zile bune ping-pong cu măsurile de relaxare fiscală. Astăzi elimină acciza la carburanți, mâine o reintroduce, astăzi exceptează dividendele de la impozitare, mâine le reintroduce... și, uite așa, într-un final, ne vom trezi la cel mai parșiv proces de compromitere a măsurilor de relaxare fiscală.