Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 februarie 2019
final vote batch · adoptat
Raluca Turcan
Discurs
Dumneavoastră sunteți cei care – n-aș vrea să caracterizez din nou, să nu fie o zi încărcată – ați decis să schimbați sursa de finanțare, cu unicul scop de a vă lipi de această propunere a Partidului Național Liberal. Putem înțelege, sunteți într-o permanentă campanie. Însă ce vreau să rețineți și să rețină toată lumea este următorul lucru – ați schimbat sursa de finanțare, este problema dumneavoastră și doar a dumneavoastră! Deficitul bugetar nu este niciodată sursă de finanțare, ci este rezultatul unei construcții bugetare – aceasta pentru economiști.
În același timp, această încercare cinică a dumneavoastră de a vă lipi de o propunere bună pe care o așteaptă milioane de români a pus în pericol însăși plata alocațiilor pentru copii începând cu luna martie.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.