Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 septembrie 2009
Declarații politice · respins
Puiu Hașotti
Discurs
După care a intervenit o dispută procedurală, care întotdeauna face plăcere, între mine și domnul Alexandru Pereș, nu am să vă relatez prea mult, am să vă spun doar că, la sfârșit, am intervenit și am solicitat următorul lucru, citez:
„Domnul Puiu Hașotti:
Știm cu toții că plenul este suveran. Care este problema dacă astăzi plenul hotărăște ca în prima ședință de plen a sesiunii următoare să dezbată acest proiect de lege și, în situația în care în comisie nu va fi cvorum...”.
Știți foarte bine că toate comisiile parlamentare au lucrat în timpul vacanței parlamentare.
„Domnul Alexandru Pereș:
Domnule senator” — îmi spunea mie —, „încă o dată, nu am făcut această atenționare decât în sensul în care, scrie aici, șase zile, deci avem posibilitatea ca în prima săptămână să dezbatem această lege. Și o vom face.”
Am intervenit din nou și am spus:
„Domnul Puiu Hașotti:
Am făcut o propunere și vă rog, conform regulamentului, să o supuneți votului”.
Domnul Alexandru Pereș a refuzat, dar i-a dat cuvântul domnului președinte al comisiei, domnul senator Cristian Rădulescu, care a spus următoarele, citez:
„Domnul Cristian Rădulescu:
Programul Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială pe timpul vacanței parlamentare, comunicat Biroului permanent, este stabilit în perioada 24—28 august anul curent, când vom lucra și alte acte normative, pentru că mai sunt, printre care și această retrimitere la comisie.
Vom redacta de îndată raportul care, la data de 1 septembrie anul curent, la prima ședință a Biroului permanent al Senatului va fi pe ordinea de zi între celelalte rapoarte. Sigur, procedural, nu-i revine decât Biroului permanent autoritatea să includă pe ordinea de zi și, dacă dorește, la poziția 1, raportul suplimentar asupra acestei inițiative legislative.”
În concluzie, domnul președinte de ședință Alexandru Pereș subliniază, citez:
## „Domnul Alexandru Pereș:
Vă rog, este în regulă, aveți și cuvântul domnului președinte al comisiei, că în prima săptămână a sesiunii viitoare acest proiect de lege va fi înscris pe ordinea de zi.” Cred că mai clar decât atât nu se putea.
Vreau să știu de ce nu s-a inclus pe ordinea de zi a plenului Senatului până acum, în această sesiune parlamentară, acest proiect de lege.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.