Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 septembrie 2013
Informare · informare
Petru Movilă
Discurs
„După șapte ani, amin! Spitalul Regional de Urgență Iași” Spitalul Regional de Urgență Iași împlinește aproape șapte ani de promisiuni neonorate și nu se întrezărește nicio măsură care să arate că situația se va schimba.
În cadrul ultimei vizite pe care domnul ministru Eugen Nicolăescu a făcut-o la Iași, acesta a explicat că SRU Iași este și va rămâne o prioritate. Însă, cu toată calitatea sa de proiect prioritar, spitalul regional nu are nici măcar documentația necesară finalizată, dat fiind faptul că studiul de fezabilitate trebuie actualizat din cauza schimbării locației și, implicit, emisă o nouă hotărâre de guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici.
Ministrul Nicolăescu tratează cu dispreț peste 4 milioane de locuitori, respectiv întreaga populație a Regiunii Nord-Est a României. 4 milioane de suflete, de pacienți, așteaptă ca ministrul să se țină de cuvânt încă din 2008, iar spitalul regional să devină realitate.
În schimb, pacienții nu primesc decât vorbe goale și au ocazia să participe la dezbateri și evenimente organizate de Ministerul Sănătății, unde nu se discută decât subiecte generice și unde temele de interes local nu sunt puse în discuție, pentru că nu sunt trecute de la început în agenda ministrului. Iașiul este unul dintre martorii credibili ai incapacității ministrului de a-și face ordine în propria-i curte și de a spune clar care proiecte sunt viabile și care nu.
O situație clară nu ar mai da speranțe pacienților și angajaților din sistemul medical, care, de cele mai multe ori, sunt zăpăciți și dezorientați de declarațiile ministrului, care nu-și menține aceeași poziție oficială mai mult de 30 de zile.
Nicolăescu a promis spital regional de urgențe la Iași încă din primul său mandat de ministru al sănătății. Institutul „Cantacuzino”, filiala ieșeană, este închis din 2010, toți angajații fiind în șomaj tehnic. Spitalul de Psihiatrie „Socola” rămâne fără bani de salarii, iar situația sa este încă neclară.
Spitalul „Sfântul Spiridon” încă așteaptă fonduri pentru finalizarea lucrărilor necesare în urma comasării cu Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan”.
Niciuna dintre aceste probleme stringente ale sistemului medical ieșean nu și-a primit rezolvare, deși ministrul a ales să vină în teritoriu. Lui Eugen Nicolăescu doar îi place să se audă vorbind, să arunce idei noi, negândite, fără cap și fără coadă, dar cu repercusiuni care aruncă-n haos toată sănătatea românească.
Nu a existat, din ’89 până în prezent, ministru mai incapabil și mai iresponsabil decât Nicolăescu. Modul absolut haotic în care face declarații este imaginea perfectă a filozofiei manageriale cu care conduce Ministerul Sănătății. Pentru proiectele Iașiului, atât timp cât acesta va rămâne ministru, nu se vede nicio soluție clară pentru viitorul apropiat.
Este timpul pentru o remaniere, iar domnul Nicolăescu trebuie să fie primul pe lista celor care trebuie să plece din Guvern, dacă vreți ca sistemul medical din România să-și revină.