Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 iunie 2015
procedural · adoptat
Cezar Florin Preda
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
E o colegă tânără aici căruia eu îi doresc mult succes și viață lungă. Da... căreia îi doresc... Da, mulțumesc. Eu sunt un om care în general acceptă și criticile..., căreia îi doresc viață lungă de parlamentar, spunând că moțiunea nu-i procedurală, că ea nu se adresează Guvernului, ci Parlamentului și că are o activitate laborioasă în Comisia de elaborare a legilor.
## Dragă colegă,
Această instituție este brelocul guvernelor României de 25 de ani. Noi nu trebuie să fim ipocriți, iar eu nu sunt ipocrit aici. Noi, toți, aici, nu facem altceva decât să votăm legislația elaborată din această bancă. De la domnul Tăriceanu citire, din 2004, până acum o săptămână, guvernele României au elaborat 1.800 de ordonanțe și ordonanțe de urgență. Iar noi toți, aici, legiferăm aceste ordonanțe de atâția ani, de 11 ani.
Domnul Tăriceanu a făcut vreo 900. Domnul Emil Boc și domnul Ungureanu au făcut și ei vreo 450 și vine foarte tare din urmă domnul Victor Ponta, care are aproape 500 în această perioadă scurtă.
Deci, dacă vrem cu adevărat să vorbim despre ce trebuie să facem noi, cred că aici ar trebui să ne consultăm cu cei care se cred sus, acolo, în bancă, și fac o paranteză: cred că am rămas printre ultimele parlamente din Europa și din lume unde unii stau mai sus decât parlamentarii. În general, să știți că e invers: ei stau mai jos decât parlamentarii.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.