Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 ianuarie 2012
procedural · adoptat
Victor Viorel Ponta
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
E posibil să aflăm miercuri că această angajare a dumneavoastră, a 14-a din lunga serie, este neconstituțională. Ce veți face atunci? Veți merge mai departe, spunând, da, am adoptat o lege neconstituțională, dar nu-i nimic, ne asumăm responsabilitatea, dar rămânem tot noi? Cred că ar fi un prim gest de responsabilitate ca de astăzi să anunțați renunțarea la acea procedură considerată nu doar de noi, de opoziție, ca fiind nedemocratică.
Tot astăzi, domnule prim-ministru, ar trebui nu doar să ne explicați de ce v-ați angajat răspunderea de 14 ori, ci să vă angajați în fața oamenilor că nu veți mai folosi în următoarele zile – sper să nu fie luni – de mandat ale dumneavoastră această procedură.
Astăzi, trebuie să le spuneți oamenilor că nu vă mai angajați răspunderea pe niciun fel de lege și că veți veni să discutați cu oamenii și cu Parlamentul României deciziile care-i privesc pe ei.
Astăzi, domnule prim-ministru, ar trebui să spuneți că la baza oricărei majorități parlamentare stă decizia oamenilor la vot, nu traseismul, nu trădarea, nu recompensarea prin funcții, grade și bani pentru cei care își înșală electoratul.
Dacă veți continua în această direcție, dezastrul vă pândește foarte aproape. Important este să asigurăm împreună – și aici este punctul comun al discursului premierului cu al nostru –, să asigurăm împreună stabilitate și siguranță în acest an extrem de dificil. Nu am votat noi, opoziția, bugetul pe 2012, dar România are un buget, și acesta trebuie pus în aplicare.
Trebuie ca România, deși am avut multe rețineri și critici, trebuie ca România să-și respecte angajamentele internațională față de Comisia Europeană, Banca Mondială și FMI.
Trebuie să asigurăm în continuare încredere pe piețele internaționale și stabilitate. 2012 va fi un an foarte greu pentru România și pentru Europa. 16 miliarde de euro trebuie să împrumute Guvernul României, oricum se va numi primministrul și oricum se va numi ministrul de finanțe. 3 miliarde de euro reprezintă doar datorii de returnat în acest an.
Opoziția a înțeles că acest an va fi un an greu, motiv pentru care vă cerem dumneavoastră, celor de la putere, să nu repetați greșeala din 2009 și să spuneți că totul este foarte bine. Ați făcut-o în 2009, a fost un an de campanie electorală și am plătit cu toții de atunci încoace acea minciună și acel triumfalism.
Domnule prim-ministru,
Vă rog, indiferent dacă veți mai fi prim-ministru sau nu, să nu-i păcăliți din nou pe români. 2012 va fi un an foarte greu, și 2013 va fi un an foarte greu, nu le spuneți că datorită dumneavoastră am ieșit, ca țară, din criză. N-am ieșit, suntem tot acolo și important este ce facem în viitor, este foarte important cine poate asigura această stabilitate și încredere. Și propunerea noastră, nu doar a noastră, a celor din opoziție, poate, dacă vreți, e propunerea mea, ca să încheiem orice fel de discuție că se înlocuiește Boc cu Ponta, un guvern de tehnocrați, susținut de toate partidele responsabile din Parlament – mă refer la PDL, UDMR, Grupul minorităților, PSD și PNL –, ar putea în mod sigur să ofere o stabilitate și o încredere pe care Guvernul actual niciodată, în niciun fel, nu și le va mai recâștiga în perioada următoare.