Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 iunie 2009
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Cristian Mihai Adomniței
Discurs
„Economia românească și lipsa unui plan anticriză concret”
## Stimați colegi,
Vreau astăzi să vă aduc în atenție încă o dată situația gravă în care se găsește economia națională și faptul că Guvernul nu face nimic în acest sens, ba chiar autoritățile mint cu nerușinare când spun că economia este în creștere și ușor-ușor ieșim din criză cu succes, lucru total fals, pentru că acum avertismentele lansate de liberali sunt confirmate de specialiștii BNR, care avertizează că partea cea mai rea a crizei economice abia acum urmează și că începutul redresării economiei va avea loc probabil după trimestrul al treilea, nu în al doilea, cum s-a spus până acum.
Din cauza înrăutățirii situației economice și nemulțumirea populației este din ce în ce mai accentuată și mai vizibilă. Au avut loc greve și proteste care ar trebui să alarmeze orice guvernare responsabilă. Fermierii și agricultorii și-au strigat disperarea miercuri, fiind ignorați de autorități. Ceferiștii au declanșat joi o grevă spontană, perturbând traficul timp de mai multe ore, dar ministrul Berceanu nu a fost deranjat deloc. Vineri, sute de mii de sindicaliști din Cartel Alfa au declanșat o grevă generală de avertisment pentru a arăta incapacitatea Guvernului de a satisface cerințele populației și ale economiei.
Ca răspuns la toate acestea, Guvernul nu face altceva decât să își schimbe tonul și prioritățile, de la o zi la alta, transferând în rândul populației o stare de incertitudine în ceea ce privește traiul de zi cu zi.
Dacă înainte de alegeri se promitea revitalizarea agriculturii, a transporturilor, a educației, în prezent, premierul Boc avertizează miniștrii cu sancțiuni în cazul în care nu reușesc să reducă cheltuielile în sectoarele pe care le administrează. Faptul că la Fondul de pensii se înregistrează un deficit de un miliard de euro înseamnă că toată populația României va avea de pierdut de pe urma proastei gestionări a fondului. Și exemplele pot continua.
Din păcate, cei mai afectați de aceste chestiuni sunt cetățenii care, la scrutinul de duminică, 7 iunie, au sancționat guvernanții prin absența de la vot.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.