Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 septembrie 2012
Informare · informare
Florin Iordache
Discurs
„Educația, deziderat pentru un viitor mai bun”
Școala este doar o componentă în educația unui copil și totuși reprezintă principalul factor ce determină succesul, respectiv eșecul viitorului adult.
Oscilațiile programelor școlare datorate numeroaselor reforme ale învățământului nu au făcut altceva decât să slăbească calitatea actului educațional, iar alternanța politică este principalul vinovat pentru această lipsă de viziune pe termen lung. Generațiile tot mai slab pregătite reprezintă o problemă ce trebuie să ne îngrijoreze, dar mai ales trebuie să aducă tot spectrul politic în postura de a contribui la o platformă educațională comună, astfel ca schimbările de guverne sau de miniștri să nu mai afecteze continuitatea transformării școlii românești, ci să-i confere o formă predictibilă, ajutând astfel elevii în alegerea timpurie a unei cariere. O reformare a sistemului este necesară, totuși ea trebuie să aducă mai mult decât o simplă actualizare, impunându-se o regândire a priorităților în acest caz.
Dincolo de aspectul pragmatic, trebuie să ținem cont și de partea socială, de mediul în care micuții își însușesc trăsăturile morale definitorii pentru formarea caracterului, iar pe lângă școală, societatea în întregul ei trebuie să-și asume
responsabilitatea promovării valorilor și cunoștințelor civice, atribuții din păcate aproape inexistente la momentul actual.
Pentru ca societatea românească să se poată consolida atât economic, cât și social este nevoie de o generație tânără bine pregătită atât profesional, cât și moral. Realizarea acestui obiectiv ne va aduce garanția unui viitor mai bun și, mai mult, este investiția cu cel mai ridicat grad de reușită pe termen lung.
*
## „Înlăturarea regimului Băsescu – o chestiune de timp”
Uzând de unele subterfugii juridice atent construite în timp, președintele a reușit să ocolească rezultatul clar al referendumului, iar acum asistăm la un comportament similar cu cel avut înainte de suspendare, atunci când lua decizii importante și cu repercusiuni pe termen lung, de unul singur, fără să se consulte cu instituțiile abilitate, un fel de „eu știu ce-i mai bine pentru țară”. Mai mult, acesta continuă să ignore cetățenii acestei țări, construindu-și o imagine de președinte autoproclamat cu un statut superior legilor și normelor acestui stat.
Și cei ce l-au susținut sunt într-o continuă schimbare, încropind fel de fel de alianțe în speranța că așa populația nu-i va mai percepe ca pe cei ce au jefuit resursele țării, ce au abuzat prin măsuri incompetente și răuvoitoare milioane de români, afișându-se într-o așa-zisă alternativă politică nouă, de fapt plină de figuri compromise.
Toate acestea vin ca un argument în plus pentru ca lupta pe care atât Guvernul Ponta, cât și partidele din USL o duc cu acest regim să fie dusă până la capăt, dar mai ales să fie câștigată.