Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 octombrie 2013
Declarații politice · adoptat
Marian Neacșu
Discurs
„Educația – factor important în formarea fiecărui individ” În data de 5 octombrie 1966, la Paris, a avut loc Conferința interguvernamentală, conferință la care a fost adoptată Recomandarea privind statutul cadrului didactic.
Începând cu anul 1994, când UNESCO a stabilit că în această dată va fi sărbătorită importanța pe care dascălii o reprezintă în educație, în România această zi poartă denumirea de Ziua Mondială a Educației.
Data de 5 octombrie este o ocazie minunată de a ne exprima respectul, dar mai cu seamă aprecierea față de dascălii noștri și față de contribuția pe care ei o aduc educației copiilor noștri, deoarece progresul în educație depinde în mare măsură de dăruirea acestora. Acesta este doar unul dintre motivele pentru care procesul de educație este considerat o profesie.
Ziua Mondială a Educației este un bun prilej de a reflecta asupra importanței pe care aceasta o are asupra noastră, ca societate, asupra fiecăruia dintre noi, ca indivizi în parte. După cum bine spunea Herbert Spencer, „Educația are drept scop formarea caracterului”, fiecare individ educat adăugând un plus de valoare societății din care provine sau în care își desfășoară activitatea.
Din toamna anului 2013, Ziua Mondială a Educației a fost introdusă și marcată distinct în structura anului școlar.
Conștient fiind de importanța educației în societatea românească, domnul Remus Pricopie, actualul ministru al educației, alături de întregul Executiv, încearcă să îmbunătățească Legea educației conform standardelor europene. Modificările propuse se află în dezbatere publică, opinia cetățenilor având o deosebită importanță pentru actualul ministru al educației.
În încheierea acestei declarații, doresc să le mulțumesc tuturor cadrelor didactice pentru dăruirea cu care îi ghidează pe copiii noștri și îi stimulează permanent, contribuind la dezvoltarea lor personală.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.