Ovidiu Ioan Dumitru

„Educația în cădere liberă”

„Învățământul constituie prioritate națională” – un deziderat enunțat de toate guvernele în ultimii 23 de ani, o sintagmă devenită chiar și articol în actuala Lege a educației naționale, un obiectiv însă care nu a fost atins niciodată.

Analiza publicată în cursul săptămânii trecute de jurnaliștii de la Ziarul Financiar arată o realitate dramatică, dar care este rezultatul politicilor guvernamentale din ’90 până în prezent. Inconsecvența și nepăsarea, precum și lipsa unei strategii coerente în domenii-cheie pentru dezvoltarea unei țări, cum sunt educația, sănătatea sau cultura, au dus la anomalii precum cele în care un profesor debutant câștigă 800 de lei net/lună, un profesor cu 40 de ani experiență ajunge la un câștig de 2.000 lei net/lună, un electrician de la Administrația Prezidențială câștigă puțin peste 1.300 de lei net/lună, un subofițer din Jandarmerie este plătit cu până la 1.750 de lei net/lună, pe când un șofer din Ministerul Finanțelor ajunge să fie remunerat chiar și cu 3.000 de lei net/lună.

Indiferent de culoarea politică a majorității care a girat an de an Legea bugetului de stat, marea perdantă a fost de fiecare dată educația, în defavoarea unor domenii precum apărarea sau serviciile secrete. O simplă analiză a modului în care sunt alocați banii în 2014 arată care sunt adevăratele priorități ale actualului Guvern. Să luăm spre exemplu bugetul alocat salariilor din sectorul public, care este împărțit astfel: 15 miliarde de lei pentru structurile militare, securitate, ordine publică și justiție, 10 miliarde pentru cadrele didactice, 9 miliarde pentru funcționarii de la nivel local, 7 miliarde pentru cadrele medicale și 5 miliarde pentru alte categorii de bugetari.

După 20 de ani în care învățământul a fost trecut la „și altele”, încep să se vadă efectele subfinanțării. De-a lungul timpului s-a creat un cerc vicios în care performanța nu este încurajată, profesorii sunt umiliți cu salarii de mizerie, mulți dintre aceștia alegând să plece în privat sau peste hotare, cei care rămân în sistem fiind lipsiți de motivație, în tot acest timp elevii și-au pierdut interesul pentru educație, iar rata

abandonului școlar a crescut. Cei care ies azi de pe băncile școlilor sunt rezultatul politicilor incoerente, al schimbărilor mult prea dese, al lipsei de voință politică și, nu în ultimul rând, al neputinței unei întregi societăți de a evolua. Efectele le regăsim în fiecare an cu ocazia examenelor naționale, care reprezintă barometrul performanței educației românești. În acest context, amintesc că peste 50% din elevii clasei a VIII-a au luat note sub 5 la simularea pentru evaluarea națională, un rezultat dezastruos care cel mai probabil va anticipa eșecul de la viitoarele examene naționale din vară.

„Soluția” pe care actualul ministru al educației, Remus Pricopie, o propune este ca el să preia și portofoliul de ministru al finanțelor, motivând că astfel ar putea să aloce educației un buget pe măsura așteptărilor. Îl susțin pe domnul ministru să ocupe orice portofoliu dorește, dacă acest lucru va rezolva problema finanțării învățământului, până atunci însă i-aș sugera să încerce să stabilească o strategie de atragere a fondurilor, începând cu cele europene, să participe la discuții cu membrii comisiilor parlamentare de resort în vederea stabilirii unui plan concret de acțiuni, unele care să fie implementate, și nu doar puse pe hârtie, așa cum se întâmplă în cazul Programului de guvernare, să evite ciopârțirea Legii educației prin ordonanțe de urgență și să se aplece cu mai multă seriozitate asupra inițiativelor legislative ale deputaților și senatorilor.