Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 noiembrie 2018
Declarații politice · respins
Angel Tîlvăr
Discurs
Educația în domeniile profesional și tehnic este absolut necesară pentru a asigura un mediu incluziv și sustenabil pentru dezvoltarea economico-socială a oricărei țări. Diversificarea și extinderea învățământului profesional și tehnic reprezintă o preocupare continuă a statelor membre ale Uniunii Europene, în sprijinul consolidării pieței interne și al creșterii numărului locurilor de muncă, în întâmpinarea dorințelor și a aspirațiilor tinerilor pentru o viață mai bună.
Atât în Comunicarea intitulată „Regândirea educației”, cât și în Comunicarea referitoare la combaterea șomajului în rândul tinerilor, Comisia Europeană a recomandat statelor membre să își intensifice eforturile depuse pentru dezvoltarea învățământului profesional și tehnic, în vederea creșterii calității competențelor profesionale, dar și în vederea promovării formării la locul de muncă, inclusiv prin stagii, programe de ucenicie și sisteme de învățământ dual de calitate.
Comisia pentru afaceri europene a Camerei Deputaților a analizat în mod constant comunicările Comisiei Europene în materie de participare a sistemelor de educație naționale la consolidarea pieței interne a Uniunii, la creșterea competitivității pe plan global a societăților comerciale din statele membre și la facilitarea libertății de mișcare a lucrătorilor pe teritoriul Uniunii. De-a lungul anilor am transmis Comisiei Europene opiniile noastre în ceea ce privește programele și inițiativele care vizau educația în Uniune, care au inclus un număr record de recomandări de substanță în cadrul dialogului interinstituțional.
În România forța calificată de muncă, ieșind din școlile de profil, a fost, în ultimii ani, în scădere. Intervenția eficientă și strategică a statului în domeniul reformei învățământului profesional și tehnic este absolut necesară, însă, pentru a genera rezultate palpabile, este nevoie de investiții în această zonă a sistemului de educație.
Trebuie să încurajăm dezvoltarea clasei de mijloc, în care oamenii știu o meserie și sunt mândri de asta, dar este nevoie de măsuri și planuri de acțiune pe termen mediu și lung. Dacă vrem să valorificăm în mod sustenabil capitalul uman, trebuie să reabilităm învățământul profesional și tehnic, afectat de o serie de cvasireforme, care în ultimii ani a fost plasat într-o zonă instabilă și neperformantă.
Învățământul dual nu este doar o chestiune tehnică, ci și una culturală, presupunând ca actorii interesați – de exemplu, agenții economici și instituțiile guvernamentale – să fie dispuși să-și împartă responsabilitatea pentru formarea profesională a tinerilor și să investească în acest proces.
Din păcate, în România această premisă este îndeplinită doar în regiunile dezvoltate economic, unde există angajatori cu capital străin, provenind din țări unde implicarea agenților economici în învățământul profesional constituie o tradiție.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .