Ștefan Alexandru Băișanu

„Educația nu mai poate rămâne Cenușăreasa României”

Pe 15 septembrie a început un nou an școlar pentru elevii din România, dar și pentru profesori. Aș vrea să le pot ura tuturor celor implicați în sistemul de învățământ ca anul acesta să fie cu adevărat mai bun, fie că sunt beneficiari sau prestatori ai actului de educație.

Dar, din păcate, acest lucru nu ține, exclusiv, nici de elevi, nici de profesori, ci tot de politicieni și de politicile hotărâte și aplicate ulterior în acest domeniu, astfel încât ele să fie valabile pe termen lung și să aibă un impact pozitiv, iar efectele scontate să se vadă în rezultatele generațiilor de elevi aflate acum în sistem, dar și în ale generațiilor următoare.

Pe termen scurt, un sistem de educație mai bun în România depinde de Guvernul aflat la putere, adică, în prezent, de bugetul care va fi alocat pentru anul 2015 sistemului de învățământ, astfel încât educația să nu mai rămână din nou Cenușăreasa României. Un sistem mai bun depinde și de toate deciziile care vor fi luate în acest an școlar de către ministrul de resort, pentru îmbunătățirea efectivă a actului de educație, dar și pentru un curriculum școlar eficient, modern, adaptat în mod corect aptitudinilor elevilor, și care să reușească să-i țină pe cât mai mulți dintre ei în bănci, la ore, iar nu pe străzi, prin parcuri etc.

Dar, pentru a putea obține rezultate reale în acest sens, cred că trebuie să punem capăt, odată pentru totdeauna, stilului actual de predare și învățare, în care se pune accent exclusiv pe învățatul _ad litteram_ al materiilor, și nu pe creativitate și înțelegere din partea elevilor. Mai cred că este absolut obligatoriu să fie redus numărul de ore de predare, care încarcă prea mult programa școlară, în comparație cu celelalte țări din Uniunea Europeană.

De asemenea, prin calitate în educație, eu înțeleg și o motivare temeinică, atât a elevilor, cât și a profesorilor, motivare care depinde și de o finanțare corectă a bugetului educației, dar și de o predictibilitate a legislației – care nu mai poate fi schimbată permanent doar în funcție de cine mai ajunge la putere – și, bineînțeles, de o adaptare a sistemului educațional, în funcție de cerințele actuale de pe piața muncii.

Nu cred că mai folosește nimănui să scoatem diplome pe bandă rulantă în România, fără a ține deloc cont de profesiile care se caută în prezent sau de cele care au un viitor solid pe piața muncii, la noi sau în Uniunea Europeană, de exemplu, altfel educația românească riscă să rămână doar o fabrică de șomeri.

În calitatea mea de cadru universitar și de părinte de elevi, dar și de membru PNL și vicepreședinte al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților, nu-mi mai doresc ca demagogia și politicianismul duplicitar, calibrat doar în funcție de interesele electorale, să mai interfereze vreodată cu sistemul de educație din România.