Ovidiu Ioan Dumitru

„Educația, o urgență în luarea de măsuri, nu în adoptarea de ordonanțe”

De la învestire, în luna mai a anului 2012, Cabinetul Ponta a emis până în prezent un număr record de ordonanțe de urgență: 175. Avem ordonanțe de urgență pentru desemnarea Ministerului Sănătății ca unitate de achiziții publice centralizată, pentru desfășurarea referendumului, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, privind taxele judiciare de timbru, înființarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, privind serviciile poștale, privind impozitarea exploatării resurselor naturale altele decât gazele naturale și privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență. La acestea se adaugă alte peste 100 de ordonanțe de urgență de modificare a actelor normative în vigoare.

Practic, niciun domeniu – fie că vorbim de economie, educație, sănătate, social, muncă, transporturi, justiție, mediu sau audiovizual, organizarea unor instituții publice centrale și egalitatea de șanse între bărbați și femei – nu a scăpat de reglementarea prin OUG. Toate acestea, în condițiile în care Guvernul actual se bucură de o majoritate parlamentară de care cabinetele anterioare nu au beneficiat. Cu o susținere de 70%, orice proiect de lege ar trebui să treacă prin Parlament, în procedură completă, fără a întâmpina obstacole. Mai grav, toate aceste acte normative adoptate prin OUG sunt inatacabile la Curtea Constituțională. Singura autoritate care poate invoca excepția de neconstituționalitate a ordonanțelor de urgență ale Guvernului este Avocatul Poporului, care însă nu și-a exercitat acest drept decât într-un singur caz din cele 175, mă refer la cel privind procedura de insolvență.

Excepțiile, rar motivate de o urgență așa cum prevede Constituția, au devenit regulă. În tot acest amalgam de ordonanțe se regăsesc și cele care reglementează domeniul educației, unul dintre cei mai importanți piloni ai unei societăți. Un exemplu elocvent în acest sens este OUG nr. 92/2012, care a ciopârțit Legea educației naționale, creând o confuzie în sistem. Din expunerea de motive enunțată de Guvern pentru adoptarea acestui act normativ nu reiese urgența acestuia. Reies însă peste 20 de modificări, operate la Legea nr. 1/2011, care par a aduce avantaje unora dintre membrii Cabinetului Ponta. Astfel, potrivit noilor prevederi intrate în vigoare la sfârșitul anului trecut, rectorii pot fi și miniștri, având obligația de a solicita suspendarea pe perioada mandatelor, cum este cazul lui Remus Pricopie, ministru al educației, și al lui Mihnea Costoiu, ministru delegat pentru învățământul superior, cercetare științifică și dezvoltare tehnologică. Mai mult, rectorii nu mai sunt incompatibili cu funcțiile de conducere din partide, ajungându-se, așadar, la situația precedentă legii promulgate în ianuarie 2011. Prin OUG nr. 92/2012 iarăși li se dă voie conducătorilor de doctorat să îndrume un număr de peste 8 doctoranzi, prevederea care plafona acest număr fiind eliminată, s-a scos plafonul la plata cu ora, s-a abrogat articolul conform căruia după împlinirea vârstei de pensionare nu mai pot fi ocupate funcții de conducere în instituțiile de învățământ superior. S-au adus modificări și asupra programei școlare preuniversitare, fiind eliminate prevederile potrivit cărora numărul de ore alocat săptămânal disciplinelor-cadru este de maximum 20 pentru clasele primare, maximum 25 pentru gimnaziu și maximum 30 pentru liceu sau cele care privesc alocarea a 20% din orele de curs disciplinelor opționale aferente învățământului obligatoriu, respectiv 30% pentru liceu.