Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 decembrie 2013
Declarații politice · respins
Hubert Petru Ștefan Thuma
Discurs
Educația reprezintă baza unei societăți libere, temelia pe care este clădit un stat puternic și sănătos. Nicio țară nu poate obține o dezvoltare economică susținută fără o investiție substanțială în capitalul uman. Ea îmbunătățește calitatea vieților cetățenilor și conduce la o scară largă de beneficii sociale pentru indivizi și societate.
Aș dori să vorbesc în declarația mea de astăzi despre importanța proiectului european Agenda digitală pentru sistemul educațional românesc, în condițiile în care tinerii reprezintă viitorul acestei țări.
Agenda digitală a României, aflată în dezbatere publică, ia în calcul investiții IT de aproape 900 milioane de euro în domenii precum servicii publice, educație, sănătate, cultură, comerț electronic și cercetare, până în anul 2020.
Pentru domeniul educației, domeniu ce constituie subiectul declarației mele de astăzi, Agenda digitală dorește asigurarea infrastructurii TIC în școli și dezvoltarea competențelor digitale ale elevilor, studenților, profesorilor; utilizarea TIC în procesul de învățare (OER, Web 2.0) și în procesul de formare continuă și dezvoltarea competențelor cadrelor didactice și instruirea acestora.
Cred că este evident pentru toată lumea că accesul la internet și introducerea manualelor digitale conduc la reducerea decalajului educațional dintre statele membre UE în domeniul utilizării IT&C și al accesului la internet.
În condițiile în care toți suntem dependenți de tehnologie, de internet, iar acesta influențează orice domeniu din viața noastră cotidiană, este necesar ca toți tinerii să aibă acces în mod egal la acesta și să fie alocate sume pentru școlile din toată țara. Investiția estimată la nivelul României pentru TIC în educație se ridică la valoarea de 207,4 milioane euro.
În prezent, Ministerul Educației a semnat un contract pentru implementarea proiectului „Internet în școala ta”. Contractul are drept scop furnizarea de echipamente și de linii de comunicație pentru conectarea la internet a 2.446 de școli din mediul rural și mic urban. Proiectul va fi finanțat din bani europeni, în cea mai mare parte, și din fonduri guvernamentale.
Informatizarea școlilor din România va rămâne un proiect ce va beneficia de o atenție sporită din partea USL, avantajele ce decurg din acest demers fiind premisele dezvoltării României.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.