Monica Maria Iacob-Ridzi

„Educația românească nu mai suportă noi experimente!” Am convingerea că sunteți în asentimentul meu și, la fel ca și mine, sunteți convinși de faptul că educația reprezintă un domeniu de interes major pentru orice societate modernă. În acest context, orice stat responsabil acordă sistemului educațional o maximă atenție și orice guvern responsabil tratează problemele din educație cu maximă responsabilitate.

Realitățile ultimilor ani ne-au demonstrat, din nefericire, faptul că sistemul educațional a trecut, la fel ca întreaga noastră societate, printr-o serie de experimente, de cele mai multe ori nefericite. Din păcate, efectele acestor experimente se traduc astăzi într-un vizibil declin al sistemului educațional românesc, la toate nivelurile acestuia. Un rușinos clasament statistic plasează România pe primul loc în ceea ce privește rata de analfabetism în Uniunea Europeană, după ce ani de zile am dominat la fel de trist topurile europene cu privire la abandonul școlar, iar efectele declinului educațional românesc se regăsesc și în rezultatele examenelor de capacitate sau bacalaureat, precum și în gradul de absorbție a tinerilor absolvenți de unități școlare și universitare pe piața muncii.

În fața tuturor acestor realități avem obligația de a acționa, în mod unitar, împreună cu toți cei implicați în derularea activităților din educație, în așa fel încât să depășim panta descendentă pe care a alunecat învățământul românesc. Pentru că educația românească nu mai suportă noi experimente!

Prea des, în ultimii ani, am căutat soluții complexe la probleme simple. România a avut și are un corp profesoral de excepție, cu oameni foarte bine pregătiți și, mai ales, dedicați profesiei de dascăl. Iar copiii și tinerii din țara noastră au capacitatea de a acumula cunoștințe și de a performa în activitatea școlară. Liantul care lipsește pentru ca acești doi factori – elevul și profesorul – să reacționeze în așa fel încât să genereze performanță este ceea ce societatea românească și clasa politică în mod special au datoria să găsească.

Cred că dacă am fi preferat, în loc să experimentăm diverse modele de învățământ ale altor state, să dăm mai multă încredere unui model românesc, am fi fost astăzi într-o altă situație. Cred că dacă am fi acordat mai multă atenție, mai multă încredere și mai multă considerație dascălilor, și nu doar unor promisiuni deseori neonorate, lucrurile ar fi decurs altfel în învățământul românesc. Cred că, dacă am fi făcut acele investiții care să aducă infrastructura din învățământul românesc la standardele occidentale și dacă am fi adoptat măsuri care să-i stimuleze pe elevi, altfel ar fi evoluat școala românească. Așa cum mai cred că, dacă factorul politic nu ar fi pătruns atât de adânc în organizarea sistemului național de învățământ, toată lumea ar fi avut mai mult de câștigat.

Știu că fiecare dintre dumneavoastră ați dori să faceți ceva ca lucrurile să se schimbe în bine, ca educația din România să redevină un model de succes în Europa și în întreaga lume. Ce trebuie să facem? Poate că ar fi bine să începem să căutăm soluțiile exact de acolo de unde pleacă problemele. De aceea vă invit ca, acum, în preajma Zilei educatorului, să mergeți în școlile din colegiile dumneavoastră, să vorbiți cu dascălii, cu elevii și cu părinții acestora. Veți afla astfel toate problemele cu care se confruntă școlile din România, dar sunt convinsă că veți afla și soluțiile prin care aceste probleme se pot rezolva.