Mircia Giurgiu

„Educația – un «rău necesar»”

Fiecare părinte își dorește ceva mai bun pentru copilul lui decât a avut el. O educație mai bună, o slujbă mai bună, un salariu mai bun, o casă mai mare și mai bună. Ceva, orice, mai bun! Primii pași ai copilului niciun părinte nu-i uită. Prima zi la grădiniță reprezintă un coșmar pentru mamă, pentru că își lasă puiul de lângă ea. Prima zi de școală e un chin pentru copil, deoarece nu mai este în mediul cunoscut al grădiniței unde se juca. Acum trebuie să învețe să scrie, să socotească și să citească.

Pe stradă, în mașinile de transport în comun, se aud conversații de genul „Pe vremea mea se făcea școală, nu ca acuma!” ori „Când eram eu la școală, eram obligați să purtăm uniformă, fetele cordeluță și nu avea voie să lipsească de pe mâneca uniformei numărul matricol al elevului, dar în zilele astea...” și fraza este lăsată în suspans, iar interlocutorul dă semnificativ din cap, știind el ceva.

Nimic mai adevărat. Din 1990 până azi, câți miniștri a avut România la educație, tot atâtea așa-zise reforme s-au făcut. Fiecare a venit cu idei noi, nu dintre cele mai bune, dar care erau aplicate, mai cu folos sau nu. Niciunui ministru nu i-a plăcut denumirea instituției pe care o conduce, altfel nu-mi explic de ce fiecare o schimba. Doar „reforma” rămânea o constantă.

S-a schimbat modalitatea de admitere în liceu, în facultate. S-au introdus manuale alternative – nici azi nu am înțeles rațiunea unei astfel de decizii, de parcă fiecare specialist în matematică, istorie, geografie ori limba română sau orice limbă străină a învățat o altă matematică, istorie, geografie, limbă română ori altă disciplină. Problema cu manualele alternative nu este viziunea diferită a autorului său, ci faptul că subiectele la examenele ori tezele pe care elevul trebuie să le dea sunt din cu totul alte manuale decât a învățat și se corectează după altele decât cele din care s-au formulat subiectele.

Ne mai miră atunci faptul că promovabilitatea este extrem de redusă? N-ar trebui. Calitatea învățământului nu depinde de un manual, întrucât s-au reușit performanțe și înainte de 1989, când exista câte un manual pentru fiecare disciplină în parte. S-au format ingineri, medici, profesori care fac cinste României. Acum, ne rămân doar manualele alternative și „reformele” din învățământ.

Trebuie să avem grijă de educația copiilor noștri, asigurând cadrelor didactice un salariu mai mult decât decent și un mediu propice pentru dezvoltarea intelectuală a copiilor, ei fiind viitorul nostru, al tuturor.