Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 decembrie 2014
Informare · respins
Radu Babuș
Informare privind programul Camerei Deputaților și aspecte legate de proceduri parlamentare
Discurs
„Eficiența în alimentarea cu energie”
Până la 1 ianuarie 2014, statele membre vor stabili și Planul național de încălzire și răcire pentru dezvoltarea potențialului de punere în aplicare a cogenerării cu randament ridicat și a serviciilor eficiente de încălzire și răcire centralizată.
Statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru a dezvolta eficient încălzirea urbană și infrastructura de răcire, pentru a permite dezvoltarea cogenerării cu randament ridicat, precum și utilizarea sistemelor de încălzire și răcire din căldura reziduală și a surselor regenerabile de energie. Ele se asigură că la toate noile instalații termice producția de energie electrică, cu o putere termică totală de peste 20 MW, este prevăzută cu echipamente care să permită recuperarea căldurii reziduale, prin intermediul unei unități de cogenerare de înaltă eficiență, și este amplasată într-o locație unde căldura reziduală poate fi utilizată de către consumatori.
Statele Uniunii Europene se asigură că autoritățile naționale din domeniul de reglementare a energiei iau în considerare eficiența energetică în deciziile lor cu privire la funcționarea infrastructurii gazului și a energiei electrice. Statele membre se vor asigura în special că tarifele de rețea și reglementările vor oferi stimulente pentru operatorii de rețea pentru a oferi servicii de sistem utilizatorilor rețelei care le permit să pună în aplicare măsuri de eficiență energetică, în contextul implementării rețelelor inteligente.
Pe un fundal de creștere a importurilor Uniunii Europene de energie la prețuri în creștere, accesul la resursele energetice va putea, pe termen mediu, să joace un rol mai important, cu riscul de a compromite grav creșterea economică a Uniunii Europene.
În procesul de translatare la nivel național a Strategiei Europa 2020, România a fost în favoarea menținerii caracterului indicativ al țintei de eficiență energetică. Este momentul intensificării eforturilor naționale de aplicare a măsurilor propriu-zise de eficiență energetică, în paralel cu reducerea consumului de energie primară, atât din perspectiva unei posibile noi obligații ca stat membru, cât și din cea a competitivității economice.
Eficiența energetică este modalitatea cea mai rentabilă și cea mai rapidă de a asigura siguranța aprovizionării și este un mod eficient de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră responsabile pentru schimbările climatice.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.