Natalia Elena Intotero

„Egali sau sclavi în UE?”

De când se știe, poporul român a fost avid după libertate și dreptate. Au trecut peste el stăpânirea romană, triburile barbare, ungurii, nemții, rușii, dar n-au reușit să-l îngenuncheze. A fost mai mereu, în multimilenara sa istorie, cu o mână pe coarnele plugului și cu cealaltă pe sabie. Dar mereu a căutat să aibă atât liniște cu vecinii, cât și alianțe pe care să se poată sprijini la vremuri de restriște. Numai că rar s-a întâmplat ca încrederea să nu îi fie trădată.

Am fost aliați ai turcilor, iar aceștia ne-au pus lațul de gât. Am fost aliați ai ungurilor, iar ei ni l-au arestat pe Vlad Țepeș și l-au omorât pe Mihai Viteazul, după ce l-au trădat în fața turcilor. Am fost aliați cu nemții și cu rușii – noi le-am dat aurul, iar ei ne-au luat grâul, petrolul și tot ce au mai apucat.

În secolul XXI am sperat că societatea umană s-a civilizat suficient: aveam în fața ochilor o uniune de state europene care se aliaseră pentru un trai mai bun și care dădeau semne că ar dori să mai adere și alte țări la clubul acelora în care civilizația dădea semne de înflorire spectaculoasă. Așa că ne-am făcut țelul vieții noastre din aderarea cu drepturi depline la această uniune europeană.

Am făcut tot ce se putea ca să fim băgați în seamă: am făcut sluj, ne-am rostogolit pe jos în stânga și-n dreapta, am făcut pe morții, ne-am trimis nevestele în spălătoriile lor și bărbații în praful șantierelor, să-i ajutăm să prospere, în timp ce în țara noastră au rămas bolnavii fără medici și fără asistente, iar copiii ne sunt educați de personal cu o pregătire din ce în ce mai precară. Și n-a fost bine: am fost acuzați că le luăm locurile de muncă ori că le-am trimis pe cap romii la cerșit. Atunci, am cedat Europei băncile noastre, sistemul de asigurări, petrolul și gazele noastre. Și tot n-a fost bine: am fost acuzați de toate relele, devenind oaia neagră a Europei... Și noi am insistat să credem că intențiile UE erau bune, serioase, uitând învățăturile istoriei cu egalitatea.

Asta e: când n-ai fost vreun mare imperiu, când n-ai jefuit alte țări, când n-ai fost o mare putere militară ori navală, iar pe deasupra mai ești și o țară ortodoxă, tot ce poți spera e să prinzi vreun colț de masă la coada cozii și să faci frumos ca să ți se arunce un oscior... Dar noi tot n-am înțeles că interesul nu era, ca-n fabulă, egalitatea dintre dulăi și căței, ci cum să mai ia dulăii și osul pe care-l mai au cățeii – a trecut aproape un sfert de veac de la revoluționarul an 1989, așa că foarte mulți am uitat de ce a trebuit să cadă blocul estic: pentru că era o piață uriașă de desfacere și încă mai erau o grămadă de resurse de jefuit...

Ca să nu fie acuzați de ceva, au scos castanele din foc cu mâna FMI și a Băncii Europene: vrei, nu vrei, ia un împrumut, ca să te am la mână și să-ți pot impune ce am eu interes... Ce nu le-a mai fost de trebuință, ne-au făcut să le-nchidem noi, ca să nu le mai facem concurență și să ne scadă nivelul de viață: când ești sărac, te mulțumești cu nimica toată, doar ca să supraviețuiești, nu te mai gândești la drepturi cetățenești, la libertate și, mai mult decât atât, la o viață mai demnă, mai decentă.