Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 noiembrie 2013
Declarații politice · respins
Vlad Alexandru Cosma
Discurs
„Elaborarea unui cadru legislativ pentru promovarea educației împotriva dezastrelor”
Consider că trebuie să existe o educație specializată a ceea ce ar trebui să facem și cum să ne comportăm în caz de dezastru. În acest sens, apreciez că este important să promovăm un cadru legislativ prin care toate categoriile sociale să fie informate și pregătite din punctul de vedere al instruirii și al cunoașterii procedurilor tehnice, pentru a ști cum să se protejeze și cum să intervină în caz de inundații, cutremure, alunecări de teren, poluarea mediului sau alte tipuri de accidente.
Pe parcursul ultimilor 30 de ani, atât frecvența, cât și intensitatea dezastrelor au crescut. Numărul total de dezastre raportate a crescut de la 73 în 1975 la aproximativ 440 în 2007. Numărul de catastrofe climatice aproape s-a triplat, de la 1.280, în perioada 1978–1987, la 3.435, în perioada 1998–2007. Reducerea eficace a riscului de dezastre poate limita pierderile umane și materiale.
Reducerea riscului de dezastre implică pregătire, limitarea efectelor și prevenire. Acestea vizează creșterea gradului de rezistență la dezastre și se bazează pe cunoștințe privind modalitățile de gestionare a riscului, de consolidare a capacităților și de utilizare a tehnologiei informației și comunicațiilor, precum și a instrumentelor de observare a pământului.
„Creșterea absorbției fondurilor europene, un succes care trebuie potențat și susținut”
O analiză exhaustivă a guvernării USL de până acum arată că am înregistrat creșteri economice importante și am reușit deblocarea tuturor programelor de finanțare suspendate și am crescut gradul de absorbție a fondurilor europene la 21% și aceasta în condițiile în care guvernele PDL ale ultimilor ani au înregistrat o rușinoasă rată de absorbție de circa 6–7% și sub auspiciul faptului că, o bună bucată de vreme, Comisia Europeană a blocat sume importante de bani din cauza jafului și a incompetenței administrației PDL. Dacă urmăriți în aceste zile presa, veți vedea că se vorbește de milioane de euro sifonați pur și simplu și pe care importanți politicieni ai PDL sperau ca Uniunea Europeană să-i deconteze. Ei bine, Uniunea nu i-a mai decontat și, realizând dimensiunea acestui jaf, a cerut importante corecții financiare.
Însă, prin eforturi repetate, Guvernul USL a reușit să redreseze această situație. Astfel, 150 de experți din mediul privat au fost puși la dispoziția Autorității de Management și a Organismelor Intermediare POS CCE, printr-un program al Ministerului Fondurilor Europene, finanțat din bani europeni. Aceștia vor evalua cele 4.700 de proiecte depuse în trecut, unele fiind depuse încă de acum 2 ani. În același timp, alți experți vor evalua cererile de rambursare depuse de beneficiarii POS CCE. În acest fel, USL demonstrează o grijă politică deosebită față de fondurile europene. Am dorit să deblocăm programele europene suspendate ca urmare a neregulilor descoperite în timpul guvernărilor PDL, am reușit asta, iar acum toată atenția noastră se va concentra pentru a continua creșterea absorbției acestor bani în economia românească.