Manuela Mitrea

„Elevii români, cei mai violenți”

Noul an școlar a început de două săptămâni, iar agresiunile asupra unor elevi produse de colegi sau de către pedagogi au început să ocupe primele pagini ale ziarelor din România, și nu numai.

Conform ultimului raport al UNICEF, România se află pe primul loc într-un clasament al violenței în școli, având cei mai violenți elevi cu vârsta cuprinsă între 11 și 15 ani, dintre toate statele lumii civilizate, fiind urmată de țările baltice și Ucraina. Aproape 60% din elevii români cu vârsta între 11 și 15 ani admit că au participat la acte de violență verbală sau fizică împotriva colegilor de școală.

Violența în școli a făcut obiectul multor studii și s-a încercat stoparea acestui fenomen de nenumărate ori, fără succes însă, poate și din cauza faptului că n-au fost îndepărtați factorii declanșatori. Studiile indică faptul că un copil devine violent ca o reacție, în urma abuzului fizic, sexual și/sau emoțional la care a fost supus de-a lungul scurtei sale existențe. Este răspunsul pe care-l dă agresiunii celor din jur, așa cum a văzut la adulții din viața lui.

Datele UNICEF arată că, atunci când un copil face ceva greșit, prima reacție a 54% din părinți este de a ridica vocea, iar 11% din părinți pălmuiesc imediat copilul sau îl trag de păr.

Astfel, la nivel mondial, 1 din 3 elevi cu vârste între 13 și 15 ani este brutalizat cu regularitate în școală, iar aproape o treime din elevii cu vârste între 11 și 15 ani din Europa și America de Nord afirmă că au brutalizat alți copii – în Letonia și România aproape 6 din 10 recunosc că brutalizează alți copii.

De asemenea, comportamentul violent al elevilor poate fi influențat și de lipsa modelelor sociale, mediatizarea excesivă a cazurilor de violență și indisciplină. O altă cauză a violenței din școli este vârsta, tinerii fiind tentați să treacă peste reguli, iar această indisciplină poate duce, de asemenea, la un comportament violent.

De cele mai multe ori, agresiunile întâlnite în școală sunt jignirile, injuriile, îmbrâncelile sau intimidările. Deși au o justificare minoră, conflictele pot culmina cu agresiuni fizice, în urma cărora tinerii pot rămâne marcați pentru mult timp. Dacă elevii ar semnala profesorilor problemele cu care se confruntă la școală, în ceea ce privește violența, și nu ar prefera să-și rezolve singuri conflictele ce apar între ei, lucrurile ar sta altfel în școala românească.

Ideal ar fi ca fiecare unitate de învățământ să aibă cel puțin un psiholog dedicat pentru fiecare clasă de elevi, cu rolul de a consilia și îndruma elevii și de a colabora cu profesorii. Într-o astfel de situație, dacă psihologul ar vorbi cu un elev în fiecare zi, într-o lună ar discuta doar o singură dată cu fiecare copil din clasă, ceea ce ar fi destul de puțin. Tragedia este că în România nu există nici măcar un psiholog în fiecare școală.

Rezolvarea problemei violenței în școli nu stă doar în instituțiile de învățământ, ci se găsește în cadrul societății românești, iar noi avem o mare răspundere. Dacă vom finanța sistemul de învățământ conform nevoilor sale, dacă vom sprijini familiile să aibă stabilitate și dacă vom reuși să construim o societate mai echitabilă, atunci violența din școli se va reduce până la dispariție. Altfel, cu toții vom fi vinovați față de fiecare copil agresat.