Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 octombrie 2009
chamber officer · Trimis la votul final
Horea Dorin Uioreanu
Dezbaterea Proiectului de hotărâre pentru alegerea unui vicepreședinte al Camerei Deputaților
Discurs
## „Eludarea realității”
În clipele acestea, România este un stat neguvernat, lăsat în deriva propriului destin, din cauza președintelui Traian Băsescu, care ignoră cu obstinație voința unei majorități clar formate. Din cauza acestei situații de eludare a realității, situație desprinsă din romanele lui Kafka, românii au fost lăsați de izbeliște în aceste vremuri grele pentru economie.
Deși această încăpățânare de a accepta realitatea este la prima vedere de neînțeles, pentru un președinte cu porniri dictatoriale, așa cum este Traian Băsescu, această obstinație este o stare de fapt perfect normală, în care plecăciunile sunt un mod de a saluta, în care gândirea nu mai are rațiunea de a exista, în care exprimarea liberă e un moft.
Pe acest considerent, președintele Traian Băsescu încearcă, prin ignorarea majorității, să controleze procesul electoral, pentru că este perfect conștient de faptul că românii nu îl vor vota, că va pierde alegerile, că România nu îl mai dorește drept șef de stat. Din acest motiv, Traian Băsescu a încercat în ultimele zile să camufleze această dorință prin lansarea tehnocratului Lucian Croitoru pe orbita funcției de premier. Din păcate, însă, este clar pentru toată lumea că și Croitoru, premierul desemnat fără majoritate, este marioneta lui Băsescu, pentru că a constituit un guvern după dictarea președintelui și în conformitate cu interesele PD-L.
Mai mult, este limpede că cei mai mulți dintre profesioniștii cu expertiză considerabilă nu au dorit să facă parte din acest guvern „mort din fașă” și, drept dovadă, Guvernul lui Croitoru menține în componența sa echipa de strâns bani și voturi a președintelui Traian Băsescu: Blaga, Videanu, Berceanu și Pogea, oameni care, după toate aparențele, sunt prea „grei” pentru a fi excluși dintr-o formulă guvernamentală și care, probabil, mai au de plătit polițe politice.
Acest Guvern minoritar, care nici măcar nu păstrează aparența unui Cabinet de specialiști, va fi cu siguranță respins de către Parlament, pentru că opțiunea noastră, a liberalilor, rămâne fermă: Klaus Iohannis.
Astfel, dacă Băsescu și ai lui sunt capabili să renunțe la România și la români, și au demonstrat până acum cu prisosință acest lucru, noi, liberalii, ne vom asuma scoaterea României din criză și aplecarea spre dorințele populației, două lucruri uitate de Băsescu și ai săi.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.