Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 aprilie 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Horea Dorin Uioreanu
Discurs
„Emil Boc, profesorul de drept neconstituțional, recidivează”
Prioritatea zero a profesorului de drept neconstituțional Emil Boc, educația se pregătește de o nouă lovitură.
Adoptată prin ocolirea procedurilor parlamentare, prin angajarea răspunderii guvernului, Legea salarizării unitare a bugetarilor, deci și a profesorilor, se dovedește a fi departe de perfecțiunea invocată de inițiatorii săi. Ca urmare, același guvern se pregătește să o modifice prin aceeași procedură, a angajării răspunderii. Mai pe scurt, modificăm modificarea legii salarizării cadrelor didactice eludând iarăși Legislativul.
Am impresia că premierul profesor de drept neconstituțional vrea să intre în istorie drept omul care a desființat cu de la sine voință deciziile unor instanțe judecătorești. Or, asta contravine flagrant principiului separației puterilor în stat, Domnia Sa fiind, de această dată, reprezentantul puterii executive, adică acea putere din stat care trebuie să aplice legile adoptate de Legislativ și să asigure respectul deciziilor date de justiție.
Proiectul, botezat de PDL „de reglementare a salarizării în sistemul de învățământ”, nu face altceva decât să împiedice dascălii să execute statul pentru a-și primi drepturile consfințite de instanțele de judecată. Pe de altă parte, el creează un precedent periculos în condițiile în care Guvernul vine cu o lege care să desființeze deciziile instanțelor, atunci când acestea îi sunt defavorabile. Săptămâna viitoare, același guvern poate veni cu o propunere de „reglementare a sistemului de pensii” pentru a plăti diferențele de bani câștigate la tribunal de diferite categorii de pensionari, în special cei militari.
În acest ritm al angajării răspunderii și de modificare a legilor... de modificare a pachetelor de legi, domnul Boc va putea să afirme că a făcut economii serioase la bugetul de stat, aceasta în condițiile în care două dintre puterile constituționale ale statului, Legislativul și justiția, se vor autodesființa. Parlamentul se va dovedi inutil, deoarece Executivul legiferează, iar justiția nu va mai emite sentințe, pentru că același Executiv va face tot ce îi trece prin cap pentru a nu le aplica. Domnul Boc și-a luat puterea de a ridica Guvernul pe cele mai înalte culmi de putere, fiind, cum se spune în fotbal, în situația „de a centra și de a da și cu capul”. Din păcate, acestui Guvern îi cam lipsește capul. Și mintea!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.