Ioana Jenica Dumitru

„Eșecul privatizărilor din România”

Am depășit de mult 20 de ani de capitalism. Tranziția de la economia planificată la economia de piață este rezultatul unui efort asiduu, de lungă durată și, din păcate, lipsit de succes. Am urmărit cu interes dezbaterea publică pe subiectul privatizărilor din România, ce a avut loc la Academia de Studii Economice București, cu ocazia aniversării centenarului universității. Pe această cale doresc să felicit în primul rând Academia de Studii Economice pentru numeroasele generații de studenți foarte bine pregătiți în domeniile economico-financiare, care au ieșit pregătite de pe băncile ASE-ului, pentru a face față provocărilor economiei românești. Printre acești studenți mă număr și eu, și nu pot să nu marchez acest moment spunând: „Mulțumesc, ASE!”

Revenind la subiectul declarației mele politice, apreciez gestul unui înalt demnitar al statului român de a spune adevărul față de politicile guvernamentale de privatizare ale ultimilor 23 de ani. „80% din aceste privatizări au eșuat lamentabil”, aș putea adăuga eu declarației domnului președinte al Curții de Conturi. Aș fi apreciat și mai mult acest gest, dacă ar fi fost urmat și de o asumare a responsabilității domnului președinte al Curții de Conturi pentru lungile perioade când a ocupat funcții de înaltă responsabilitate în guvernele României, inclusiv pe cea de prim-ministru.

Putem fi de acord cu faptul că privatizările sunt necesare pentru orice sistem economic sănătos, de asemenea, putem fi de acord cu faptul că acordurile internaționale financiare cu instituții cum ar fi FMI sau Banca Mondială cuprind necesitatea grăbirii procesului de privatizare, în vederea eficientizării procesului managerial care, după cum știm, după ʼ89 a fost intens politizat și dezastruos din punct de vedere economic. Ceea ce însă devine incredibil este faptul că procesul de privatizare s-a produs pe responsabilitatea și know-how-ul nostru. Procedurile de privatizare au fost implementate, susținute și angajate de către Guvernul României, indiferent de culoarea politică sub care acesta s-a aflat.

Aceste proceduri de privatizare și lipsa desăvârșită a unor politici publice și economice strategice au făcut ca PIB-ul României să devină anemic, au făcut în așa fel încât infrastructura industrială a României să scadă până aproape de inexistență, și aici exemplele Oltchim, Mechel sau Arpechim sunt exemple grăitoare și proaspete în acest sens.

Știm cum capitalul străin controlează, într-un fel sau altul, majoritatea covârșitoare a societăților cu capital de stat. De asemenea, observăm cum infrastructura energetică a României se află sub controlul capitalului străin. Acest lucru nu ar fi de blamat dacă pierderile pe termen lung și foarte lung pentru România nu ar fi atât de mari. Despre greșeli strategice nu mai vorbim. Trăim într-un stat cu un viitor amanetat și, poate, dacă lucrurile de acum, din acest moment, ar începe să se miște astfel încât să observăm o schimbare de atitudine în politica guvernamentală, beneficiară a unei susțineri atât de vaste, atunci poate am putea avea speranțe pentru viitor.