Constantin Avram

„Eșecul votului uninominal”

Opinia publică românească a primit cu speranță și cu mare încredere, putem spune, introducerea votului uninominal în anul 2008. Au fost formulate diverse motivații ale nevoii de introducere a votului uninominal, dintre care cea mai des uzitată a fost aceea legată de avantajul electoratului de a alege omul, și nu partidul sau lista, presupunându-se că nevoile imediate ale comunităților grupate pe colegii uninominale vor fi mai ușor de rezolvat.

Prin unele colegii, candidații diferitelor partide sau alianțe politice au promis „marea cu sarea”, cum se spune, au promis cale ferată în zone imposibil de materializat un astfel de proiect, au promis „mici industrii locale” prin atragerea de investitori străini, alții au promis eliminarea fiscalității pentru colegiile în care candidau, diguri de protecție împotriva inundațiilor, modernizare de drumuri județene sau comunale și câte și mai câte!

Aceste promisiuni electorale, majoritatea lor imposibil de realizat pe cadrul legal existent, deveneau credibile din moment ce erau susținute de candidați din zona respectivă, foști primari sau foști consilieri județeni, ca să nu mai vorbim de parlamentari în exercițiul mandatului.

Experimentarea acestui sistem de alegere a Parlamentului României, adus în fața opiniei publice de așa-zișii strategi ai partidelor politice majoritare, a condus la supradimensionarea Parlamentului și la diminuarea dramatică a eficienței actului legislativ. Cred că nu mai este cazul să motivăm suplimentar aceste rezultate

ale introducerii votului uninominal. În plus, subiectul a fost foarte bine exploatat politic de Președintele în exercițiu (pe atunci) al României, Traian Băsescu, care prin introducerea acestei întrebări legate de subiect a reușit să evite suspendarea în 2007. Ba mai mult, reducerea numărului de parlamentari la 300 a fost însoțită și de trecerea la un Parlament unicameral.

Ce a urmat știm cu toții, din moment ce Traian Băsescu, având o majoritate parlamentară de partea sa, nu a pus în practică rezultatul referendumului, înregistrând o opoziție fermă mai ales la intenția de trecere la un sistem unicameral, care evident impunea modificarea Constituției României.

Iată că evoluția evenimentelor interne și externe a modificat radical agenda formațiunilor politice majoritare în Parlament și se pare că în mandatul actual se înregistrează un oarecare consens politic în privința modificării Legii nr. 35/2008 de alegere a Camerei Deputaților și a Senatului, în sensul trecerii la scrutinul pe listă. Această măsură nu va avea rezultatele scontate dacă nu este urmată de modificarea constituțională a limitării numărului de mandate consecutive ale parlamentarilor.

Monica Macovei a propus în acest context o inițiativă legislativă potrivit căreia un partid politic se poate înregistra cu minimum 3 sau 5 membri, o propunere nerealistă de creare a condițiilor apariției fenomenului de inflație de partide politice și de inițiative legislative, ceea ce este inacceptabil în opinia mea. Eu aș fi mai degrabă de acord cu micșorarea pragului electoral la 3% pentru creșterea reprezentării curentelor politice în Parlament, așa cum, de altfel, am avut în 1992, deși și asupra acestui aspect s-ar putea discuta foarte mult cu organizațiile neguvernamentale. Oricum, propunerea europarlamentarului Monica Macovei, deși are modele europene, mi se pare cel puțin hazlie, în încercarea de implementare a acesteia.