Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 septembrie 2008
other · respins
Dan Cârlan
Discurs
Este adevărat că Guvernul a avut un punct de vedere negativ, care a fost argumentat doar prin faptul că în satul Păcălești nu există un magazin nealimentar, respectiv un punct sanitar.
Din fișa satului, în schimb, rezultă că sunt 372 de locuitori, au școală, au grădiniță, au biserică, cămin cultural, magazin alimentar. Poate, dacă le dăm voie să vândă și produse nealimentare, se rezolvă problema și, poate, Guvernul, în loc să spună nu acestei solicitări pentru care locuitorii din satul Păcălești au făcut chiar și un referendum local, mai bine ar lua măsuri să le înființeze un punct sanitar, pentru că aceasta ține de structura descentralizată a Ministerului Sănătății Publice.
Haideți să aprobăm acest lucru pentru acești oameni, pentru că nu se întâmplă nimic altceva decât să punem două pancarte la intrarea și la ieșirea din sat și să îi recunoaștem existența ca subdiviziune administrativă a comunei Drăgănești.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.