Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 aprilie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Paul Victor Dobre
Discurs
Este adevărat că legea are o serie de probleme, inclusiv de natură tehnică.
Este adevărat că sursa de finanțare nu se prevede și, de altfel, cred că nici nu se punea în discuție aplicarea ei în cursul acestui an, dar, în același timp, este adevărat că există o categorie importantă de cetățeni ai României care, din păcate, nu sunt acoperiți de sistemul pensiei minime sociale din considerentele care au fost expuse.
Din aceste considerații, domnule președinte de ședință, v-aș propune, totuși, să o retrimitem la comisie, eventual să avem o discuție și cu ministerul, să încercăm să găsim, poate, o soluție mai bună, dacă va fi posibil. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.