Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 septembrie 2018
other
Adrian Țuțuianu
Discurs
Este de remarcat că în Declarația de la Roma liderii Uniunii Europene s-au angajat să colaboreze în direcția – citez: „unei Uniuni în care tinerii primesc cea mai bună educație și formare, în care pot studia și găsi locuri de muncă
Prin propunerea de regulament se dorește o creștere economică durabilă, crearea de noi locuri de muncă, coeziune socială și consolidarea identității europene la nivelul Uniunii Europene. Rămâne ca și noi, prin regulamentele pe care le facem la nivelul țării noastre, să avem în vedere faptul că cei care coordonează acești tineri în diferite proiecte primesc, sunt remunerați cu totul altfel decât cadrele didactice și cei care se implică în proiectele de tineret din țările Uniunii Europene. Mulțumesc frumos.
Sunt și mai accentuate aceste diferențe în proiectele strategice de cooperare în cadrul cărora cercetătorii și personalul academic din România, în baza aceleiași împărțiri diferențiate pe categorii de țări, pentru același volum de activități beneficiază de bareme zilnice net inferioare celor alocate colegilor din alte țări.
Declar deschise dezbaterile generale asupra proiectului de lege și dau cuvântul reprezentantului Guvernului, pentru prezentarea acestuia, domnul secretar de stat din Ministerul Educației Naționale, Andea Petru.
Microfonul 10, vă rog.
Deci ridicăm cam aceeași problemă pe care am ridicat-o și la programul Orizont, de tratare corectă, iar dacă-i vorba de diferențiere, această diferențiere să se facă pe evaluare realistă, și nu pe niște evaluări ale costurilor, care nu corespund în niciun fel realității, adică consideră că la noi viața este mult mai ieftină decât este în realitate. Da?
## **Domnul Petru Andea** _– secretar de stat în Ministerul Educației Naționale_ **:**
Mulțumesc, domnule președinte.
Fără îndoială, Guvernul susține adoptarea Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 56/2018, care prevede completarea Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale.
Și, din acest punct de vedere, vă rugăm să aprobați, ca să... Această recomandare, mai pe larg, cu detalii, să o trimitem Comisiei Europene și celor care negociază. Se propune introducerea unui nou articol, art. 3.1., în sensul creării posibilității reorganizării regiilor autonome ca societăți, regii reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată.
Evident, USR va vota împotriva acestui proiect legislativ și sper să o faceți și dumneavoastră, pentru a nu mai continua această bătaie de joc la adresa educației din România și a elevilor din România.
Mulțumesc.
Proiectul de lege a fost adoptat fără niciun fel de amendamente și raportul comun al Comisiilor economică, industrii și servicii, precum și juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări este favorabil adoptării proiectului de lege. Vă mulțumesc.