Mircea Diaconu

Este în sală doamna Boitan. Vă cer scuze.

Deci... doamnă și domnilor,

Pentru nu știu câte minute, pentru că nu mi-am scris, și nici cronometrat declarația politică, vreau să vă vorbesc o clipă despre binefacerile și miracolul pe care le reprezintă diversitatea Universului. Lumea este foarte bine făcută și funcționează.

Din când în când, în istorie, vine câte cineva – de preferință, o aparență umană – și zice că este greșit făcută, și încearcă să o modifice. Lumea este urâtă, spune, o facem noi cum trebuie.

Un singur lucru vă povestesc, pe celelalte le știți din istoria recentă. Una dintre „vedetele” incontestabile ale istoriei Antichității este Ramses al II-lea și a fost, și a tot fost, cel mai prezent, cel mai văzut, cel mai vizibil, extraordinar faraon, până când a fost și descoperit. Când a fost descoperit mormântul lui cu adevărat, el ca mumie, firește, era o urâtanie de om, un nefericit de om – nefericit în sensul fizic, altfel era semizeu.

Ce făcuse el? S-a constatat după găsirea mormântului lui: pe toate frontoanele pe care ceilalți faraoni anteriori le construiseră, le înfăptuiseră, ștersese și se trecuse pe el, pentru că lumea începea cu el. Acesta este reflexul, din păcate, din când în când în istorie, ca un om să încerce să modifice lumea.

Lumea este miraculoasă prin diversitate, mai zic o dată. Și vă spun exact de ce. O singură poveste vă mai spun. În anul 1980, într-o altă criză, în clipa în care conducerea superioară de partid și de stat a constatat că datoria publică era prea mare și trebuia plătită urgent, s-au luat măsuri de criză. Eu, firește, lucram în „Teatrul Bulandra”. Atunci, măsura de criză care a venit peste noi, printre altele, a fost următoarea: s-au interzis orice texte dramatice străine, pentru a nu fi plătite drepturi de autor, în valută, bineînțeles. Și atunci, s-a făcut o comisie la partid în care au intrat toate textele care se jucau în teatrul nostru de atunci și, firește, au fost tăiate textele străine. Printre altele, fusese tăiat Shakespeare, care nici nu avea drepturi de autor, pentru că murise cu mult înainte și nu existau drepturi de autor, fusese tăiat și un text care se numea „Occisio Gregorii in Moldavia Vodae tragice expressa”, și care era un text românesc. Firește, în concepția și în cultura acestor oameni de la comisia de la partid, acesta era un text străin. Am încercat să explicăm. Nu s-a putut. O hotărâre luată era luată.

Revenind în zilele noastre, vreau să vă spun că pe mine mă sperie cuvântul „otova”, gândirea de tip otova. Mi-e teamă, mă îngrozesc eforturile, din ultimele luni, de a netezi, de a simplifica, de a aplatiza o societate prin încercările legislative de unificare a pensiilor, a salariilor etc., o gândire rapidă, periculoasă, din acest punct de vedere.

Cred, cu titlu absolut personal, că trebuie să avem timpul necesar să luăm pe rând fiecare profesie, fiecare om chiar, și să-i dăm ce-i al lui. Se mai întâmplă ceva. Un singur exemplu vă dau. Vedeți, actorii au salarii. Se obișnuiește a se spune că au salarii mici. Eu nu zic că au salarii mici, eu spun că este păcat că au salarii, asta pentru că rezultatul muncii unui actor – și nu numai a unui actor, ci a unui artist – este cu totul altceva decât un șurub sau o clanță, sau o pâine, un obiect purtător de valoare și de TVA. Nu, este vorba despre rezultatul muncii artistului, care înseamnă purtător de drepturi patrimoniale, de drepturi de autor etc., e cu totul altceva. Cum să încapă așa ceva într-un salariu?