Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 decembrie 2015
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Marian Neacșu
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii
Discurs
Este inițiativa unuia dintre colegii noștri. Dreptul la inițiativă al parlamentarilor este suveran, dar, așa cum am amintit – că, înțeleg, colegul antevorbitor de la Partidul Național Liberal n-a înțeles sau presupun că n-a auzit sau n-a fost atent –, am specificat următorul lucru și eu cred că în mod deosebit juriștii și cei care au făcut parte și fac parte din comisiile pentru constituționalitate au remarcat că, acolo unde legiuitorul constituant a socotit necesar, a spus: acolo mandatul este de atât, acolo mandatul este de atât, la Avocatul Poporului este de atât. Aici, legiuitorul constituant a decis că nu este cazul, tocmai pentru stabilitatea instituției, și ea nu trebuie să fie pusă, în opinia mea, sub control politic niciodată. Dar asta este opinia mea. Evident că, din aceste considerente, cel puțin eu, personal, voi vota împotriva acestui proiect.
Și mai am și eu element de procedură și vreau să mi se răspundă la el, domnule președinte de ședință. Prezența aceea care este afișată acolo este preluată de la cartelele care sunt în sală, în aparate, în momentul ăsta sau este preluată de la prezența efectuată afară, la aparatele de afară? Este un lucru important de știut, pentru că, în conformitate cu regulamentul nostru, parlamentarii care sunt prezenți în sală constituie cvorumul chiar dacă nu votează; este dreptul lor de a refuza să participe la vot.
Deci vreau să știu de la aparatul tehnic dacă această cifră...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.