Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 iunie 2018
Declarații politice · adoptat
Petru Sorin Marica
Discurs
„Este momentul să punem capăt abuzurilor din justiție!” Multă vreme am crezut că sintagma „stat paralel” este doar o simplă figură de stil, utilizată pentru a crește intensitatea confruntărilor politice din mass-media. Dar am fost obligat să realizez că lucrurile nu stau așa.
Situația s-a arătat în toată gravitatea ei, în momentul în care Comisia comună permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI a făcut cunoscut opiniei publice faptul că, la finalul anului trecut, erau în vigoare 65 de protocoale încheiate între Serviciul Român de Informații și instituții ale statului, toate strict secrete.
Iar pe lista celor 52 de instituții semnatare ale unor astfel de înțelegeri ascunse se află cele trei care formează și susțin puterea judecătorească în România: Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii și Inspecția Judiciară.
În repetate rânduri s-au făcut auzite afirmații în spațiul public, potrivit cărora desecretizarea acestor protocoale ar putea scoate la iveală chiar și existența mai multor cazuri de abuz.
Inițial, baza legală pe care s-a construit toată această rețea de înțelegeri strict secrete a fost Hotărârea CSAT nr. 17 din 2005, prin care corupția a fost declarată ca vulnerabilitate la securitatea națională.
Însă după 12 ani de luptă împotriva corupției am ajuns aici. Avem în față o țesătură extinsă de înțelegeri instituționale făcute în spatele cadrului legal cunoscut, cu efecte care au dus uneori dincolo de limitele lui. Și vedem cum această mult lăudată campanie împotriva corupției s-a transformat în cu totul altceva. Sistemul creat într-un plan paralel cu legea a ajuns să intervină în politică și în economie. Oamenii politici se tem să mai reformeze ceva. Oamenii de afaceri se tem să mai întreprindă ceva. Primarii au ajuns să se teamă să mai semneze vreun act. Multe proiecte de dezvoltare durabilă pentru comunitățile locale au fost amânate sau blocate. Teama s-a instaurat peste tot și nu este teama de anchetă, ci este teama de posibile abuzuri ale organelor de anchetă, teama de interceptări ilegale, teama de procurori care falsifică probe, de jurnaliști care mint și manipulează în numele unor interese obscure.
În aceste condiții, ce s-a ales de statul de drept și de independența justiției, laitmotivul majorității protestelor de stradă din ultimii doi ani? Protestatarii, care au monopolizat Piața Victoriei, strigând sistematic „Jos...!”, ar trebui să realizeze singuri că imaginea idealizată pe care o au despre justiția din România acoperă o realitate sumbră și primejdioasă. Pentru că nu este normal ca unu din trei români să fie supravegheat. Este aberant ca cetățeanul obișnuit să fie țintă și dușman pentru statul român. Este periculos faptul că delațiunea a ajuns să țină loc de dovezi, iar denunțul poate fi prefața unei condamnări. Pentru toate acestea nu există altă soluție decât să punem capăt abuzurilor din justiție.