Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 mai 2015
Informare · respins
Gheorghe Ialomițianu
Discurs
Este o lege, este o inițiativă prea importantă, se referă la amânarea la plată a obligațiilor fiscale ale operatorilor economici care nu pot să-și plătească aceste obligații din cauză că instituțiile statului nu-și plătesc obligațiile la scadență, adică, din cauza instituțiilor statului, din cauza ministerelor, din cauza autorităților locale, acești operatori economici care execută lucrări la instituțiile publice nu pot să-și plătească obligațiile fiscale, sunt supuși executării silite. Această inițiativă a apărut la cererea mediului de afaceri, dar și a multor primari. Mediul de afaceri sigur că este blocat, se blochează locuri de muncă, pentru că, știți foarte bine, din 2012, de când a venit Guvernul Ponta la Palatul Victoria, a început să taie banii de investiții. Sigur, operatorii economici au executat lucrările, iar instituțiile publice nu au mai putut să deconteze obligațiile. Să fie locuri de muncă... Intră foarte multe firme în insolvență. Este în avantajul și al primarilor, pentru că, angajând niște cheltuieli, în baza Legii bugetului de stat, sigur nu le poate deconta, pentru că în timpul anului nu sunt încasări sau Guvernul face rectificări negative. Operatorii economici dau primăriile în judecată, se percep
dobânzi, primarii trebuie să suporte acele cheltuieli suplimentare.
În această inițiativă se propune și anularea dobânzilor pe care ar trebui să le plătească instituțiile publice către operatorii economici, dacă operatorii economici beneficiază de scutirea de la plata dobânzilor sau a majorărilor de întârziere pentru neachitarea obligațiilor la scadență. Este un balon de oxigen pentru mediul de afaceri, este rezolvarea multor probleme pentru instituțiile publice. Vă rog să acceptați să votați pentru această inițiativă, deși Guvernul a dat aviz negativ. Eu cred că l-a dat pentru că este o inițiativă a opoziției, pentru că foarte mulți colegi din PSD au spus că este o inițiativă bună, chiar și la Senat am fost la Comisia economică și a fost apreciată chiar de către membrii din arcul guvernamental.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.