Vasile Filip Soporan

„Este România tot atât de agresivă în a se impune la nivel european pe cât de agresiv s-au impus economiile țărilor membre în România?”

După desfășurarea evenimentelor ultimilor ani, din păcate, apare convingerea fermă că România este una dintre puținele țări membre ale Uniunii Europene care a considerat și consideră încă că îi este suficient efortul de obținere a statutului de țară membră a Uniunii Europene, motiv pentru care motoarele proceselor de integrare au fost oprite sau abandonate prin acțiunea complexă a fundamentelor neperformanței profesionale sau prin neînțelegerea corectă a rolului activ pe care România ar trebui să-l joace în procesul de integrare economică europeană.

Discuțiile și abordările la nivelul spațiului politic și public românesc sunt total diferite de cele purtate la nivel european, fie că acestea se poartă cu ură, indiferență sau aroganță, în funcție de cel sau cei care le inițiază. Din păcate, se uită să se discute cu seriozitate despre creștere economică ca rezultat al eforturilor și măsurilor proprii, așteptarea se consolidează în ideea că forțele exterioare vor fi cele care ne vor rezolva problemele fundamentale pe care le avem. Neprogramarea și neurmărirea creșterii inițiate de la noi sunt puse în balanță cu dezvoltarea mijloacelor de asigurare a creșterii europene, și anume: creșterea inteligentă, care se sprijină pe dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaștere și inovare, creșterea sustenabilă, asigurată de promovarea mai eficientă a resurselor, de o economie mai verde și mai competitivă, creșterea incluzivă, care va asigura o rată mai mare de ocupare a forței de muncă, adică coeziune socială și teritorială.

De ce se construiește această creștere la nivel european?

În primul rând, pentru a pune bazele asigurării țintelor pentru următorii 10 ani, obiectivele pentru 2020, în care se dorește ca 75% din populația între 20 și 64 de ani să fie angajată, 3% din PIB-ul UE să fie investit în cercetare și dezvoltare, realizarea obiectivului evitării schimbărilor climatice – grupată simbolic 20/20/20, adică reducerea cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de seră, creșterea cu 20% a eficienței energetice, obținerea a 20% din energia produsă din resurse regenerabile, scăderea sub 10% a abandonului școlar și impunerea unei ponderi de 40% a absolvenților învățământului superior din totalul unei generații și alte obiective.

De ce acum această dezbatere? Pentru că în anul 2010 se pun bazele documentului Strategia Europa 2020, după un calendar care ar trebui să preocupe clasa politică.

Aș aminti sau reaminti acest calendar:

1. Comisia Europeană: propunere pentru Strategia

Europa 2020 (3.03.2010);

2. Consiliul European: Aprobarea abordărilor globale și a obiectivelor UE (25-26.03.2010);

3. Consiliul European: aprobarea Strategiei Europa 2020 și validarea obiectivelor naționale, aprobarea orientărilor integrate (iunie 2010);