Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 mai 2013
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Vlad Alexandru Cosma
Discurs
Este trist să constatăm, de cele mai multe ori cu ajutorul mass-mediei, că persoanele cu dizabilități trebuie să suporte un sistem birocratic nedrept, la pachet cu lipsa de profesionalism și, de ce nu, cu o lipsă totală de compasiune.
Îmi exprim public regretul față de acele evenimente triste de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova. Cu toții suntem oameni și trebuie să fim impresionați de durerea semenilor. De la bun început am luat poziție în acest scandal în care bolnavii, nevoiașii, sunt singurele victime și sper ca măsurile dispuse de minister și luate de către Consiliul Județean Prahova să aducă o schimbare în bine în activitatea comisiei de evaluare de la Prahova.
Cât privește ambiguitatea legislativă și tratamentele inumane la care sunt supuse periodic aceste persoane, este evident faptul că atât ministerul de resort, cât și noi, membrii Legislativului României, avem datoria să îmbunătățim legea, să o facem aplicabilă unitar, să respectăm condiția unui om cu dizabilități care are nevoie de îngrijire specială, și nu de umilințe. Altfel, degeaba ne-au trimis oamenii în Parlament.
Nu în ultimul rând, vreau să subliniez faptul că nu mi se pare corect sau normal ca o comisie formată din cinci persoane să evalueze un județ întreg, cu toate cazurile, în complexitatea și gravitatea lor. Nu poți să chemi pe bandă rulantă copii cu handicap sever, oameni cu probleme psihice grave, oameni fără picioare, mulți dintre ei cu vârste foarte înaintate. Dosarele acestor oameni pot fi depuse de rude.
Evaluarea lor de către comisie trebuie serios regândită, pentru că, în momentul de față, sistemul lovește foarte mult în persoanele cu handicap și în familiile acestora.
Îmi doresc să nu mai văd aceste situații la Prahova și nici în alte județe. Putem schimba sistemul și, implicit, putem repara erorile de procedură legate de asistența socială a celor cu dizabilități. Avem această datorie.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.