Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 iunie 2010
procedural · respins
Radu Alexandru Feldman
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Este un proiect, semnat de doamna deputat Raluca Turcan, pe care colegii din Camera Deputaților l-au refuzat. Inițiativa legislativă a ajuns în Senat, a fost îndelung discutată în Comisia pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă – s-au adus o mulțime de amendamente – și, în final, toți membrii Comisiei pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă din Senat, toți membrii, de la toate partidele parlamentare, au votat raportul comisiei.
S-a intrat în plen cu un raport votat în unanimitate.
Ulterior, au apărut schimbări de poziție absolut nemotivate ale Partidului Social Democrat și ale Partidului Național Liberal, surprinzătoare pentru noi. S-a dat vot de respingere în momentul în care proiectul de lege, susținut necondiționat de coaliția de guvernare, a ajuns la vot. Inițiativa legislativă a fost respinsă ca urmare a voturilor date de Partidul Social Democrat și Partidul Național Liberal.
Niciun senator, niciun membru al Partidului Democrat Liberal nu a votat împotriva acestei inițiative legislative. Acesta este adevărul și oricât ați vocifera, și oricât ați încerca să răstălmăciți adevărul, rezultatul este cel consemnat în votul dat în plenul Senatului.
Legat de cel de-al doilea subiect pentru care domnul deputat a venit la microfon, ca să pună sub semnul întrebării moralitatea și corectitudinea doamnei Ada Mesesian, cea pe care o propune Partidul Democrat Liberal pentru Consiliul de administrație al Societății Române de Televiziune, mi se pare un gest de o ineleganță desăvârșită...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.