Adrian Gurzău

Eșuarea privatizării Oltchim este consecința directă a minciunilor și falselor promisiuni făcute de către premierul Victor Viorel Ponta.

Privatizarea Oltchim a eșuat din nou, asta după ce, de doi ani, Victor Ponta doar se folosește de situația de acolo pentru a câștiga voturi.

Istoria Oltchim este istoria întregii industrii ceaușiste care a fost căpușată din greu după 1989. Capitaliștii de cumetrie inventați de către Ion Iliescu nu ar fi existat în afara banilor publici. Așa că, după ce au dus în faliment și au pseudoprivatizat industria întregului popor, au vândut-o pentru afaceri imobiliare.

După 1989, Oltchim a fost căpușată de la furnizorii de materiale la suprapreț până la clienții care-i „cumpărau” produsele sub prețul pieței. De exemplu, Oltchim cumpăra, în nume propriu, energie electrică de la „băieții deștepți” pe care-i găzduia pe platformă și le-o dădea pe gratis. Apoi deținutul Adrian Năstase, pe vremea aceea prim-ministru, a vândut rafinăria Arpechim, odată cu Petrom, la OMV, asta deși Oltchim nu putea să facă nimic fără Arpechim și nici rafinăria fără Oltchim. Trebuia să se țină cont măcar de faptul că cele două utilități erau și mai sunt legate prin țevi pentru schimbul de materii. Nu ar fi fost nicio problemă dacă Oltchim ar fi funcționat ca o companie normală, fără căpușe. Oltchim plătea către Arpechim și viceversa. Numai că Arpechim, fiind companie privată, a scăpat de căpușe, Oltchim nu.

Apoi, încă plătim o greșeală făcută sub mandatul traseistului politic Călin Popescu-Tăriceanu, când statul a redus partea lui de capital social la Oltchim pentru a plăti o datorie, chipurile, iar un acționar minoritar cu 2% (PCC SE) s-a trezit că prin această mișcare i s-a majorat ponderea la vreo 20%, or PCC SE are în Polonia un combinat asemănător și concurent cu Oltchim. Cineva putea să se gândească care sunt interesele acționarului minoritar, și anume punerea pe butuci a concurenței.

Din 2007, Oltchim e mereu în pierdere, pierdere în valoare de aproape un miliard de lei, acumulată între 2007 și 2011. Odată cu intrarea în UE, pierderile nu au mai putut fi acoperite prin subvenție, așa că supraviețuirea prin neplata furnizorilor de stat a ajuns la un final, mai ales din momentul în care Arpechim a fost privatizată, iar OMV a declarat, încă din 2008, că închide rafinăria, din moment ce Oltchim nu plătește.

Moartea Oltchim înseamnă moartea tuturor firmelor căpușă din județ, înseamnă că vor fi probleme sociale, că nu s-a dezvoltat o economie de piață sănătoasă. Întreaga economie locală este posibil să se fi dezvoltat strâmb într-un sfert de veac de tranziție. De aceea, condiția pusă de FMI statului, încă de acum doi ani, a fost ca acesta să se privatizeze sau să recunoască falimentul, privatizare sau faliment aproape imposibile, din momentul în care șefimea Oltchim a rămas neschimbată de mai bine de două decenii și și-a realizat întregul lanț de căpușare existent în complicitate cu politicienii locului.