Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 februarie 2008
procedural · respins
Eckstein Kovács Péter
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 3 – 8 martie
Discurs
Eu mulțumesc colegilor care, și peste program, urmăresc lucrările Senatului.
Eu cred că domnul senator Șerban Nicolae a reușit să-i convingă pe cei care sunt de altă specialitate. Problema este că nu m-a convins pe mine care totuși cred că sunt de specialitate. Aici, această ordonanță are, desigur, o istorie a ei, pentru că suntem în faza de reexaminare. Este riguros exact ceea ce spune domnul senator Șerban Nicolae, că această ordonanță a căzut la noi, cum cad majoritatea ordonanțelor sau proiectelor de lege organice care nu întrunesc o susținere politică din partea, practic, a tuturor formațiunilor politice, însă eu trebuie să amintesc, și spun, pe undeva, cu mândrie, că, la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, noi am făcut un raport, cred, foarte echilibrat la această ordonanță de urgență.
Ulterior, trecând proiectul la Camera Deputaților, ei au adoptat o serie de prevederi care, și în opinia mea, pe undeva, îngreunează deosebit de mult, în unele cazuri, chiar fac imposibil ca urmărirea penală să fie eficientă. De profesie sunt avocat, de drepturile omului m-am ocupat, deci pentru mine garanțiile procedurale și procesuale sunt deosebit de importante. Însă, cred eu, colegii de la Camera Deputaților au exagerat ușor din acest punct de vedere.
Președintele României ne-a sesizat cu o cerere de reexaminare și faptul că majoritatea prevederilor, cum a spus și colegul Șerban Nicolae, au fost însușite de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări arată că la Camera Deputaților s-a greșit profund și mult. Aici, chestia în care nu m-a convins domnul senator Șerban Nicolae, și cred că nici nu are dreptate, este practica Senatului, practica Parlamentului, punctul de vedere al Curții Constituționale în legătură cu cererile de reexaminare.
În practică, și este o practică îndelungată – pentru că președintele este jucător și din acest punct de vedere și ne trimite foarte multe cereri de reexaminare –, practic, sunt de trei feluri.
Una – când un act normativ se solicită a fi reexaminat pentru că este, dacă vreți, greșit din fașă, așa consideră cel puțin Președintele României, și atunci sunt înșirate critici de ordin general, ceea ce noi, comisia, Senatul, am procedat la reexaminarea întregii legi sau a actului normativ în cauză. Sunt unele care sunt numai punctuale, în care se solicită reexaminarea articolului 123 alineatul (3), și atunci, într-adevăr, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări și Senatul pot să procedeze la reexaminarea punctuală a acelui articol.
Dacă sunt și altele conexe, acolo întotdeauna am procedat și la punerea de acord a unui text legal. Și sunt, dacă vreți, mixte. Și ne găsim în această situație în care președintele consideră că un act normativ, respectiv modificările aduse unui act normativ sunt în totalitate greșite în opinia Domniei Sale și, în afară de această poziție de ordin general, arată punctual unele din ele, și suntem în situația clasică a acestui tip de reexaminare. În cererea de reexaminare pe care mulți dintre dumneavoastră o aveți la dosare, e primul motiv de cerere.